Liga 1

CSU Craiova, victorie in superioritate numerica la Timisoara

Sursă foto: facebook.com/CSUCOfficial

La capatul unui meci din care nu a lipsit tensiunea, CSU Craiova s-a impus pe terenul celor de la ACS Poli Timisoara, cu 2-0 (1-0).

Martic a deschis scorul in minutul 27 la prima ocazie a meciului cu o lovitura de cap dintr-o centrare a lui Baluta.

In minutul 28 gazdele au solicitat penalty la caderea lui Seroni in careu intr-un duel cu Datkovic. Se putea acorda 11 metri, dar la fel de bine jocul putea fi lasat liber. Istvan Kovacs a ales a doua varianta.

Ocazie ratata de Craiova in minutul 30 la patrunderea lui Baluta singur cu portarul, insa Curileac a avut o interventie fabuloasa cu piciorul ca la handbal.

Trei minute mai tarziu Mitrita a scapat spre poarta timisoreana si a fost oprit neregulamentar de Tiganasu. Rosu direct pentru jucatorul lui ACS Poli, in timp ce Mitrita a iesit accidentat fiind suspect de fractura la tibie.

Repriza s-a incheiat cu o sansa de gol mare a Craiovei la mingea reluata slab de Datkovic din 5-6 metri.

Startul partii secunde a intarziat dupa o altercatie care a avut loc la vestiare. Kovacs i-a aratat rosu lui Mitrita, jucator inlocuit in finalul primei reprize, si cate un galben pentru Seroni, respectiv Cretu.

Duelul dintre Baluta si Curileac avea sa-si consume un nou episod in minutul 57, portarul timisorean avand din nou castig de cauza.

Chiar si in inferioritate numerica ACS Poli Timisoara a avut sansele ei spre finalul partidei. Mai intai Doman a irosit o lovitura libera obtinuta de Vasvari.

Acelasi Vasvari a irosit ultima ocazie a banatenilor in minutul 87 cu o lovitura de cap scoasa de Calancea.

Craiova a inchis in cele din urma meciul cu un minut inaintea finalului prin Burlacu, jucator care a reluat cu capul din fata portii.

Curileac, pana atunci imperial la suturile expediate de Baluta in minutele 71 si 78, n-a mai avut ce face si s-a recunoscut invins.

O victorie care aduce Craiova pe locul doi in clasament, in timp ce Timisoara ramane pe sase cel putin pana la partida dintre Dinamo si Astra.

Caseta tehnica

ACS Poli: Curileac - Creţu, Melinte, Bocşan - Ţigănaşu - Artean, Vaşvari - Munteanu, Curjuric (Doman '55), Bîrnoi (Mailat '54 )- Şeroni (Ciucur '68). Antrenor: Ionuţ Popa;

CSU Craiova: Calancea - Datkovici, Kelici, Ferreira - Martici (Dimitrov '79), Mateiu, Zlatinski, Bancu - Mitriţă (Gustavo '45+1), Băluţă (Bărbuţ '90+2), Burlacu. Antrenor: Devis Mangia

Cartonaşe galbene: Creţu '45+4, Şeroni '45+4, Doman '63 / Datkovici '18, Burlacu '86, Gustavo '90+1

Cartonaşe roşii: Ţigănaşu '33 / Mitriţă '45+4

Meciul a fost arbitrat de Istvan Kovacs.



CSU Craiova, victorie in superioritate numerica la Timisoara