Liga 1

Chindia trimite Dinamo pe ultimul loc in Liga 1

Echipa Chindia Targoviste a obtinut, vineri seara, primul succes de la revenirea in Liga 1, 3-2, pe teren propriu la Ploiesti cu Dinamo, echipa care preia lanterna rosie in urma acestui al cincilea insucces in sase etape.

Asa am trait Chindia Targoviste - Dinamo

La 0-0 Chindia a ratat doua mari ocazii, prin Florea cu capul in minutul 3 si apoi prin Negut, al carui sut din minutul 10 a fost respins cu o mana de portarul italian Piscitelli.

Doua ocazii care au prefatat deschiderea scorului din minutul 19, cand acelasi Negut a scuturat plasa cu un sut spectaculos.

In prelungirile primei reprize gazdele si-au majorat avantajul prin reusita lui Leca, jucator care a marcat cu o lovitura de cap dupa un corner.

Dinamo a redus din difernta la noua minute dupa pauza prin italianul Montini, acesta profitand de o minge respinsa in fata de portarul Aioani la sutul lui Grigore.

Chindia avea sa refaca diferenta de doua lungimi in minutul 65 prin Cherchez dintr-o lovitura de la 11 metri obtinuta de Florea cu pretul unei accidentari.

Finalul de meci a apartinut lui Dinamo care, profitand de pasul inapoi facut de targovisteni, a redus din diferenta prin Nistor in minutul 82.

Popa in doua randuri si Grigore au ratat sansa egalarii nesperate pentru Dinamo, echipa care coboara pe ultimul loc in clasament si la cum evolueaza lucrurile evitarea retrogradarii nu mai e chiar o poveste de groaza pentru echipa din Stefan cel Mare.

Caseta tehnica

Chindia: Aioani - Martac, Benga, Leca, Dinu (Dumitraşcu '41) - Neguţ, Bic, L. Mihai, A. Şerban (Yameogo '59) - Florea (Voduţ '68), Cherchez. Antrenor Viorel Moldovan;

Dinamo: Piscitelli - Moura, Klimavicius, Ciobotariu, Sin (Corbu '20) - R. Grigore, Răuţă - Sorescu, Bru (D. Popa '46), Mihaiu (Nistor '62) - Montini. Antrenor Dusan Uhrin jr.

Cartonaşe galbene: Neguţ '16, Viorel Moldovan (antrenor) '25, Benga '38, Cherchez '72 Aioani '90+3, Dumitraşcu '90+6 / Răuţă '14, Straton '20 (de pe banca de rezerve), Corbu '44, Sorescu '90+6.

Arbitru: Iulian Călin.



Chindia trimite Dinamo pe ultimul loc in Liga 1