Liga 1

CFR Cluj si FCSB si-au dat sah intr-un derby cenusiu

Sursă foto: facebook.com/cfr1907/

Un derby al campionatului in care CFR Cluj si FCSB incheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), dupa un joc extrem de putin spectaculos in care fazele de poarta au fost numarate pe degetele de la o mana.

CFR a marcat la ultima faza a primei reprize dupa o faza fixa si o gafa comisa de Nita, iar FCSB a egalat in partea secunda prin Budescu la primul si singurul sut pe poarta din tot meciul.

Un rezultat care avantajeaza CFR Cluj, echipa care isi pastreaza avansul de patru puncte fata de FCSB in clasament.

Un prim moment discutabil de arbitraj s-a consumat in minutul 9, cand centralul Ovidiu Hategan a anulat golul lui Nouvier pentru un fault in atac comis de francez asupra lui Benzar in saritura.

Hategan a aparut din nou in prim plan trei minute mai tarziu cand i-a acordat cartonasul galben lui Pintilii pentru un fault asupra lui Culio. Un avertisment care il va suspenda pe Pintilii la meciul de duminica impotriva lui Dinamo.

Prima ocazie a Stelei a venit in minutul 15 la un sut inselator trimis de Budescu din lovitura libera. Portarul Arlauskis a respins cu dificultate in corner.

FCSB a trecut cel mai aproape de deschiderea scorului in minutul 38 la centrarea lui Budescu si reluarea lui Alibec cu capul. Mingea s-a dus peste poarta celor de la CFR.

In minutul 45, la ultima faza a reprizei, gazdele au deschis scorul prin Urko Vera, jucator care a reluat cu capul in poarta o minge centrata din lovitura libera. Golul a fost inscris si cu largul concurs al portarului Nita, iesit complet gresit dintre buturi.

FCSB a restabilit egalitatea in minutul 63 prin Budescu dupa o faza de contraatac care l-a avut in prim plan pe Man, jucator introdus de Dica la pauza in locul inexistentului Golofca.

La sase minute dupa acest moment stelistii au solicitat lovitura de la 11 metri la caderea lui Benzar in duel cu Nouvier.

Pana la final FCSB a fost echipa mai prezenta in joc si care a atacat mai mult, in timp ce gazdele au jucat pentru conservarea rezultatului.

Caseta tehnica

CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Vinicius, Mureşan, Camora – Culio, Hoban – Nistor (Rus '88), Deac (Balde '90+1), Nouvier – Urko Vera (Omrani '64). Antrenor: Dan Petrescu

FCSB: Niţă – Benzar, Planic, Bălaşa, Junior Morais – Nedelcu, Pintilii – Golofca (Man '46), Budescu, Fl. Tănase (Coman '74) – Alibec (Gnohere '84). Antrenor: Nicolae Dică

Cartonaşe galbene: Camora '55, Deac '78 / Pintilii '12, Bălaşa '33, Alibec '41

Arbitru: Ovidiu Haţegan.



CFR Cluj si FCSB si-au dat sah intr-un derby cenusiu