Astra Giurgiu

Dinu Gheorghe: “Ne jucam sansa”

Presedintele clubului Astra Giurgiu, Dinu Gheorghe, a primit cu detasare si optimism tragerea la sorti pentru playoff-ul Europa League si spune ca echipa sa nu are ce pierde in fata puternicei Olympique Lyon.

“Nu este o tragere la sorti grea. Se putea si mai greu. Lyon are prima sansa la calificare, iar in ultima perioada au inceput sa-si revina la forma si performantele anterioare. Ne vom juca sansa si am incredere ca ne vom depasi conditia”, a declarat Dinu Gheorghe la Digi Sport.

Oficialul Astrei a mai spus ca in saptamana care urmeaza la Giurgiu vor mai fi efectuate cateva transferuri, fara insa a oferi alte detalii.

Prezenta pentru al doilea an consecutiv in cupele europene, Astra Giurgiu are o misiune grea contra lui Olympique Lyon, formatie care a dominat fotbalul din Franta pana la ridicarea celor de la Paris Saint Germain la rangul de super putere in fotbalul european.

Prima mansa este programata pe Gerland din Lyon la 21 august. Returul o saptamana mai tarziu in Romania.



Dinu Gheorghe: “Ne jucam sansa”