Europa League

Surpriza pe Nou Camp. Barcelona tinuta in sah de Galatasaray

Sursă foto: https://twitter.com/FCBarcelona

Pentru a doua runda la rand in Europa League echipa FC Barcelona nu reuseste sa valorifice avantajul terenului propriu.

Dupa 1-1 cu Napoli in turul anterior, de aceasta data formatia catalana a fost tinuta in sah de Galatasaray, o echipa care a scos in cele din urma remiza alba.

Memphis Depay a ratat doua bune ocazii pentru gazde in prima repriza, dar cea mai mare sansa de gol a apartinut oaspetilor la sutul lui Karem Akturkoglu deviat usor peste poarta dupa o cursa personala impresionanta.

Xavi a facut trei schimbari la pauza si Barcelona a ratat prin Frankie de Jong cea mai clara ocazie din meci. Bara i-a salvat pe cei de la Galata, echipa pentru care a evoluat doar Alexandru Cicaldau dintre cei doi romani din lot.

Barcelona ramane neinvinsa pe teren propriu in Cupa UEFA/Europa League de la un 1-2 cu Bayern Munchen in mansa retur a semifinalei din 1996.

Alte rezultate inregistrate in turul optimilor de finala:

Betis – Frankfurt 1-2

Porto – Lyon 0-1

Atalanta – Leverkusen 3-2

Braga – Monaco 2-0

Rangers – Crvena Zvezda 3-0

Sevilla – West Ham 1-0

Partida Leipzig – Spartak Moscova a fost anulata, dupa ce FIFA si UEFA au interzis cluburile din Rusia ca urmare a agresiunii militare din Ucraina.

Returul partidelor de mai sus vor avea loc peste o saptamana.



Surpriza pe Nou Camp. Barcelona tinuta in sah de Galatasaray