Echipele Manchester United si Ajax Amsterdam se vor duela cu trofeul pe masa la Stockholm in finala Europa League din acest sezon.
In returul semifinalelor, Manchester United a remizat cu Celta Vigo pe teren propriu, scor 1-1, dupa ce in tur se impusese cu 1-0.
Partida de pe Old Trafford a fost arbitrata de o brigada romaneasca avandu-l la centru pe Ovidiu Hategan.
Fellaini a deschis scorul in minutul 17 pentru United, insa finalul a fost unul extrem de tensionat.
Mai intai Roncaglia a restabilit egalitatea in minutul 85 aducand-o pe Celta la un singur gol de calificare.
La un moment dat, in minutul 88, spiritele au degenerat si Hategan I-a eliminat pentru comportament nesportiv pe Bailly de la gazde si Roncaglia de la oaspeti.
Nici cealalta semifinala n-a fost lipsita de dramatism nelipsind mult sa avem prelungiri la Lyon cu Ajax.
Gruparea franceza s-a impus, cu 3-1, dupa ce in tur Ajax castigase, cu 4-1, finalul fiind unul de asemenea pe muchie de cutit.
“Lancierii” au deschis scorul prin Dolberg in minutul 27, insa pana la pauza Lacazette a intors scorul cu o dubla, iar Ghezzal a punctat pentru 3-1 cu 9 minute inaintea finalului.
Oaspetii au ramas in inferioritate numerica din minutul 84, dupa ce Viergever a primit al doilea galben.
Ajax revine intr-o finala europeana dupa 21 ani, de la ultimul act al Ligii Campionilor pierdut in fata lui Juventus la Roma dupa loviturile de la 11 metri.