Liga Natiunilor

Belgia umileste Polonia lui Lewandowski

Sursă foto: https://twitter.com/DeBruyneKev/

La doar cateva zile dupa ce pierdea pe teren propriu in fata Olandei, cu 1-4, Dracii rosii din nationala Belgiei si-au luat o meritata revansa in fata propriilor suporteri.

Belgia a invins Polonia de o maniera categorica, scor 6-1, in Grupa A4 din Liga Natiunilor.

Lewandowski a deschis scorul pentru Polonia, in minutul 28, insa pana la pauza Belgia a egalat prin Witsel, cu trei minute ramase din prima repriza.

Partea secunda a fost una de fotbal ofensiv total din partea belgienilor.

De Bruyne (59), Trossard (73, 80), Dendoncker (83) si Openda (90+3) cu primul sau gol international au adus victoria Belgiei si primele puncte in actuala editie de Liga Natiunilor.

Belgia ajunge la 46 de meciuri consecutive cu gol marcat la nivel international si la al 14-lea meci de Liga Natiunilor in care marcheaza consecutiv.

De la infrangerea cu Spania (0-6) intr-un amical disputat in iunie 2010 Polonia n-a mai incasat sase goluri.

Pentru polonezi a fost al 20-lea meci consecutiv in care au marcat.

Au evoluat echipele:

Belgia: Mignolet; Dendoncker, Alderweireld, Vertonghen; Castagne (T Hazard 84), Tielemans, Witsel (Faes 84), Carrasco; De Bruyne (De Ketelaere 75), Batshuayi (Openda 84), E Hazard (Trossard 66).

Polonia: Drągowski; Gumny, Glik, Bednarek, Puchacz (Bereszyński 46); Żurkowski, Krychowiak (Szymański 46); Kamiński, Zieliński (Zalewski 81), Szymański (Cash 66); Lewandowski (Buksa 69).

Alte rezultate inregistrate, miercuri, in Liga Natiunilor:

Irlanda - Ucraina 0-1 (B1)
Scotia - Armenia 2-0 (B1)
Tara Galilor - Olanda 1-2 (A4).



Belgia umileste Polonia lui Lewandowski