Champions League

Atalanta - Real Madrid, duel intre buturuga mica si carul mare

Sursă foto: https://twitter.com/Atalanta_BC/

La prima vedere duelul dintre Atalanta si Real Madrid este unul dezechilibrat, cu o favorita certa la obtinerea victoriei.

Pariati aici pe Atalanta - Real Madrid

Atalanta a demonstrat insa ca este capabila de rezultate surprinzatoare in cea mai importanta competitie europeana.

Miercuri seara se intalnesc doua echipe in forma la ora actuala. Atalanta vine dupa trei victorii la rand si ocupa locul cinci in Serie A. Real Madrid are o serie de patru victorii la rand, fiind clasata pe locul secund in La Liga.

Zinedine Zidane, un antrenor obisnuit cu trofeele la acest nivel, se gandeste deja la finala.

“Vrem sa dam tot ce avem mai bun pentru a ajunge in finala, bineinteles. Fiecare meci la acest nivel este o finala”, a spus tehnicianul francez de la Real Madrid.

“Calificarea va fi decisa in doua meciuri, asa ca pentru noi rezultatul ideal este victoria in acest prim joc. Nu ne-am mai intalnit pana acum, asa doar pe teren vom putea masura forta celor de la Real Madrid. Este una dintre cele mai bune echipe din lume, dar intotdeauna am iesit din astfel de jocuri cu putin mai multe intelegere si calitate”, a declarat si Gian Piero Gasperini.

Real Madrid a castigat Grupa B dupa un start slab de sezon in Champions League. Invinsa in prima etapa pe teren propriu de Sahtior Donetk, scor 2-3, Real Madrid a salvat in extremis remiza la Monchengladbach (2-2) printr-un gol marcat de Casemiro in minutul 90+3. Au urmat sase puncte in dubla cu Inter Milano, o noua infrangere in deplasare cu Sahtior si victoria decisiva din ultima etapa cu Monchengladbach, cand Benzema si-a trecut in cont dubla (2-0).

Astfel, Real Madrid pastreaza traditia si ajunge pentru al 25-lea sezon consecutiv in faza eliminatorie a Champions League.

Ultima echipa spaniola intalnita de Atalanta a fost Valencia, pe 19 februarie 2020. Un meci disputat pe San Siro din Milano si castigat de Atalanta, cu 4-1.

S-a spus ulterior ca partida respectiva, ultima disputata cu spectatori, a contribuit la raspandirea noului coronavirus in zona de nord a Italiei, cea mai afectata de pandemie in lunile care au urmat.

Echipele probabile

Atalanta: Gollini; Tolói, Romero, Djimsiti; Maehle, De Roon, Freuler, Gosens; Pessina, Iličić; Zapata.

Real Madrid: Courtois; Vázquez, Varane, Nacho, Mendy; Kroos, Casemiro, Modrić; Asensio, Vinícius Junior, Díaz.

Meciul va fi arbitrat de o brigada din Germania, cu Tobias Stieler la centru.



Atalanta - Real Madrid, duel intre buturuga mica si carul mare