Champions League

Arsenal a calcat in picioare Braga. Victorie scurta pentru Sahtior

Scor sever pe Emirates din Londra, unde elevii lui Arsene Wenger au pus tunurile pe debutanta Sporting Braga. 6-0 dupa 90 de minute in care portughezii, care eliminau in preliminarii pe Celtic si Sevilla, au facut un simplu act de prezenta pe teren.

Echilibrul intre cele doua formatii nu a durat decat noua minute. Chamakh a fost faultat in careu de portarul Luiz Felipe si Fabregas a transformat cu precizie lovitura de la 11 metri obtinuta.

Acelasi Fabregas, jucator dorit insistent in vara de Barcelona, l-a gasit ideal demarcat in careu pe internationalul rus Arshavin si acesta ridica scorul la 2-0 in minutul 30.

Patru minute mai tarziu tunarii marcau din nou, la finalizare venind de aceasta data Chamakh. In partea secunda Fabregas si-a trecut in cont dubla cu o lovitura de cap, procedeu rar intalnit la mijlocasul ofensiv spaniol (min.53).

Introdus de Wenger in partea secunda, tanarul Vela a inscris pentru 5-0 in minutul 69, dupa o faza creata magistral de rusul Arshavin. Acelasi Vela a inchis tabela cu sase minute inaintea finalului, dupa o pasa venita de la Fabregas.

Victorie scurta pentru Sahtiorul lui Lucescu

Debut cu dreptul pentru Sahtior si Mircea Lucescu in noul sezon de Champions League, formatia ucraineana impunandu-se in fata sarbilor de la Partizan Belgrad, cu 1-0.

Unicul gol al meciului a fost marcat de croatul Dario Srna in minutul 71, acesta transformand impecabil o lovitura libera de la 30 de metri.

Sahtior a dominat meciul aproape in intregime, brazilienii lui Lucescu creand numeroase faze de poarta. In aceste conditii de asediu aproape total, sarbii au avut in portarul Vladimir Stojkovic un adevarat inger pazitor.

Onlinesport: Dumitru Stircu



Arsenal a calcat in picioare Braga. Victorie scurta pentru Sahtior