Alegeri FRF 2014

Kassai si-a dat demisia, Chivorchian e noul secretar general al FRF

Asa cum se anticipa inca din ziua alegerilor de la FRF, Gheorghe Chivorchian a fost numit secretar general in locul lui Adalbert Kassai.

"Domnule Kassai, astept demisia dumneavoastra, va rog sa nu ma puneti in situatia sa va dau afara”, a declarat Burleanu miercuri la finalul Adunarii Generale in care a fost ales presedinte al FRF.

Acest lucru s-a intamplat. Kassai si-a dat joi demisia, iar in locul sau va fi numit Gheorghe Chivorchian.

Chivorchian a obtinut 29 de voturi la alegerile pentru sefia FRF, iar in turul doi a arbitrat disputa dintre finalistii Razvan Burleanu si Vasile Avram.

Fostul presedinte de la Ceahlaul, FCM Bacau si FC Timisoara l-a sustinut in turul doi pe Burleanu, anuntand acest lucru de la tribuna Adunarii Generale.

Sustinerea lui Chivorchian nu a ramas fara raspuns din partea noului presedinte, Burleanu confirmandu-l, joi, pe Chivorchian in postul de secretar general al FRF.

In alta ordine de idei, Alexandru Deaconu a fost reconfirmat in postul de presedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, desi in locul acestuia era vehiculat numele lui Patritiu Abrudan.

Vasile Filimon ramane trezorierul federatiei.



Kassai si-a dat demisia, Chivorchian e noul secretar general al FRF