Euro 2012

TVR si Dolce au cazut la pace: meciurile de la EURO 2012 vor fi transmise in acelasi timp de TVR si Dolce

La 24 de ore distanta de la rezilierea unilaterala a contractului, TVR si Dolce Sport au ajuns la un armistitiu. Din aceasta seara, toate meciurile de la EURO 2012 vor fi transmise în paralel de TVR si Dolce Sport. Meciurile care se joaca la aceeasi ora în faza a treia a gupelor se vor vedea la TVR 1 si TVR2, iar în acelali timp aceleasi partide se vor putea urmari si la Dolce Sport 1 si Dolce Sport 2.

Razboiul dintre cele doua televiziuni nu a durat decât câteva ore. TVR a reziliat vineri dupa-amiaza contractul cu Dolce Sport, televiziunea privata a amenintat cu un proces, însa sâmbata dragostea a fost în aer între cele doua parti, semn ca relatiile strânse de prietenie existente nu s-au rupt odata cu contractul precedent.

Vineri, ora 17:00 - TVR anunta rezilierea unilaterala a contractului cu Dolce Sport si preia meciul de la ora 19:00 pe care trebuia sa îl transmita Dolce. Postul Romtelecom a transmis alt program în loc de meci.
Vineri, ora 20:00 - Dolce Sport anunta ca va da în judecata TVR
Sâmbata, ora 15:30 - Cele doua televiziuni bat palma pentru a transmite toate meciurile în paralel, doua meciuri pe TVR 1 si 2, iar aceleasi doua meciuri pe Dolce Sport 1 si 2
Desfasurarea evenimentelor

Sâmbata, reprezentantii celor doua televiziuni s-au întâlnit si au batut palma pentru o noua întelegere.  
 
Toate meciurile de la EURO 2012 vor fi transmise, începând cu aceasta seara, atât pe TVR cât si pe Dolce Sport.

Meciurile de sâmbata seara,  Grecia – Rusia si Cehia – Polonia vor putea fi urmarite atât pe statiile postului public (TVR1 si TVR2), cît si pe posturile Dolce Sport (1 si 2).

Acest lucru se va întâmpla dupa ce Dolce a promis ca va plati restantele pe care le avea catre TVR (500 de mii de euro) pâna luni.
 
Chiar daca la prima vedere a fost o victorie pentru TVR, care si-a recapatat meciurile, Dolce Sport a ramas fara un meci (Ucraina-Franta) si va primi patru în plus pe care nu avea dreptul sa le transmita conform contractului initial.
 
Din faza sferturilor, meciurile ar fi fost transmise oricum simultan pe ambele posturi de televiziune.

Iata comunicatul TVR trimis sâmbata:

Astazi, 16 iunie 2012, conducerile TVR si Romtelecom au discutat posibilitatea deblocarii pe cale amiabila a situatiei create ca urmare a Notificarii emise de TVR in data de 15 iunie 2012.

In urma discutiilor, s-a cazut de acord asupra urmatoarelor aspecte:

1. Incepand din data de 16 iunie 2012 postul public de televiziune isi va respecta in continuare angajamentul comunicat ieri de a transmite in direct toate meciurile din cadrul Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2012, oferind dreptul ROMTELECOM de a transmite simultan aceste meciuri.

2. ROMTELECOM s-a angajat sa achite toate facturile emise de TVR, in temeiul acordului de sublicentiere, in data de18 iunie 2012, ora 18.00.



TVR si Dolce au cazut la pace: meciurile de la EURO 2012 vor fi transmise in acelasi timp de TVR si Dolce