Euro 2012

Anglia elimina Suedia dupa un meci fabulos

Cea mai frumoasa partida de la EURO 2012 a produs eliminarea Suediei. Anglia s-a impus cu 3-2 la capatul unui meci nebun, în care a fost condusa dupa ce a deschis scorul, însa a reusit sa revina dupa o schimbare magica a lui Hodgson, care l-a trimis pe teren pe Walcott. Tot în aceasta seara s-a marcat si cel mai frumos gol de la EURO 2012, autorul fiind Welbeck.

Începuta cu 15 minute întârziere din cauza furtunii de la Donetsk (unde s-a jucat Ucraina - Franta), confruntarea dintre Suedia si Anglia a reprezentat pentru nordici o ultima sansa de a ramâne în cartile calificarii, în timp ce pentru englezi oportunitatea de a pastra sanse mari pentru accederea în sferturile de finala.

Englezii n-au mai pierdut în al doilea meci din grupa la un turneu final din 1998, când au fost înfrânti de România
Recordul rezista

Roy Hodgson a surprins în echipa de start prin titularizarea lui Andy Carroll, vârful lui Liverpool având adevarate razboaie cu Mellberg si Olsson.

Englezii au dominat startul meciului, iar primele emotii la poarta lui Isaksson au aparut în minutul 8, când Parker a sutat puternic din afara careului, însa mingea a fost respinsa cu greu.
 
A fost doar un semnal de alarma pentru defensiva suedeza, care a fost nevoita sa se declare învinsa în minutul 24.
 
Scorul a fost deschis dupa o actiune lucrata de jucatorii lui Liverpool, Gerrard si Carroll. Primul a centrat perfect din partea dreapta, în timp ce Caroll s-a înaltat superb si a directionat balonul lânga bara.
 
Dupa primirea golului, pâna la pauza Suedia a contat doar prin câteva actiuni individuale ale lui Ibrahimovici. Atacantul Milanului a coborât mult pentru a-si lua baloane, însa n-a reusit sa-i dea mari emotii lui Hart.

În schimb, Ashley Young a irosit o sansa buna în minutul 36, când a sutat în plasa laterala din doar 12 metri, dintr-o pozitie în care putea face mai mult.
 
Dupa pauza, nivelul jocului a mai crescut, iar dramatismul a atins cote maxime în mai multe momente.
 
Suedezii au reusit o revenire spectaculoasa si pâna în minutul 60 aveau deja 2-1 pe tabela, însa nu au reusit sa mentina avantajul.

Mellberg a marcat primul gol al suedezilor în minutul 49, dupa o faza încâlcita în care sutul sau a fost deviat de Hart în Johnson, mingea s-a dus în bara iar apoi a intrat în poarta.
 
UEFA i-a creditat golul lui Johnson, însa fundasul suedez s-a revansat în minutul 59, când a marcat un gol curat, cu o lovitura de cap din doar sase metri.

Nordicii ramân fara sanse cu o runda înainte de final
Suedia eliminata

Imediat, Hodgson a mutat, trimitându-l pe teren pe Walcott, iar mutarea a adus rezultate extrem de rapid, provocând o noua rasturnare de scor.

Walcott a readus sperantele în tabara englezilor în minutul 65, cu un sut din marginea careului care a lasat fara replica pe toata lumea, inclusiv pe Isaksson, mingea având o traiectorie surprinzatoare.
 
Suedezii au fost mai periculosi dupa ce au fost egalati, dar englezii au reusit sa mai marcheze înca o data pâna la final.
 
Cea mai spectaculoasa faza a meciului s-a produs în minutul 78, la golul de 3-2 al englezilor, reusit de Welbeck, dupa o patrundere în viteza a lui Walcott.

Vârful lui Manchester United a marcat cel mai frumos gol de la EURO 2012, reluând cu calcâiul pe spate în timp ce facea o pirueta. Demarcare superba, sut sublim. 3-2 pentru Anglia si sferturile de finala sunt aproape dupa un meci în care britanici au trecut de la agonie la extaz.



Anglia elimina Suedia dupa un meci fabulos