NBA

Phil Jackson ar putea reveni pentru a treia oara la Lakers

Ramasa fara antrenor dupa concedierea lui Mike Brown, echipa Los Angeles ar putea fi pregatita din nou de legendarul Phil Jackson.

Antrenor la formatia californiana deja în doua mandate, Jackson a avut o runda de discutii cu patronul Jim Buss si cu managerul Mitch Kupchak. Cei trei se vor reîntâlni pentru alte negocieri în cursul saptamânii care urmeaza.

O revenire a lui Phil Jackson pe banca tehnica a lui Lakers este agreata si de jucatori, liderii Kobe Bryant si Dwight Howard exprimându-si public interesul pentru a lucra cu reputatul tehnician în vârsta de 67 de ani.

”La cum îl cunosc cred ca este o chestiune ce tine de sanatatea lui pentru a-si da acordul. Trebuie sa se simta bine fizic pentru a accepta provocarea. Phil Jackson este un perfectionist, cu totii stim asta”, a declarat Kobe Bryant.

Phil Jackson a mai pregatit pe Lakers între 1999-2004 si 2005-2011, perioade în care a obtinut 5 din cele 11 titluri NBA.

Numele lui Phil Jackson a fost scandat de suporterii lui Lakers la meciul câstigat, vineri seara, în Staples Center contra celor de la Golden State Warriors, scor 101-77. ”Îl vrem pe Phil”, au strigat sustinatorii fostei campioane a NBA.

Phil Jackson s-a despartit de Los Angeles Lakers în 2011 din cauza problemelor de sanatate accentuate de lungile si desele deplasari pe care le implica activitatea din NBA.

Jackson si-a petrecut noua ani din viata pe banca celor de la Chicago Bull, perioada în care a cucerit de sase ori titlul NBA cu legendara echipa construita în jurul lui Michael Jordan.

În 1999 Jackson a luat drumul Californiei pentru a prelua pe Los Angeles Lakers, unde a facut o echipa solida alaturi de Kobe Bryant.

Dupa pierderea finalei NBA din 2004 contra celor de la Detroit Pistons a renuntat la postul sau, pentru a reveni dupa doar un an, timp în care Rudy Tomjanovich si Frank Hamblen au dus echipa pe minus (34-48).

În al doilea mandat pentru Jackson echipa californiana a disputat trei finale NBA si a cucerit alte doua titluri.

Daca revenirea lui Jackson nu se va materializa, managerul general Kupchak mai are în mâna doua optiuni: Mike D'Antoni si Nate McMillan.



Phil Jackson ar putea reveni pentru a treia oara la Lakers