NBA

Estul a învins Vestul într-un All Star Game al recordurilor doborâte

Sursă foto: https://twitter.com/NBAAllStar

Pentru a 73-a oară în istorie vedetele din NBA s-au înfruntat într-un meci numai al lor și pentru a doua oară evenimentul anului în baschetul nord-american a fost găzduit de Indianapolis, casa celor de la Pacers și un loc recunoscut la nivel mondial mai degrabă pentru celebra cursă de 500 de mile din IndyCar.

Cu Giannis Antetokounmpo în calitate de căpitan, Estul a luat meciul în serios încă de la început, intrând cu șase puncte avans după primul ”sfert” de 12 puncte.

La pauza mare Estul avea 15 puncte avans și diferența a crescut până la final, când tabela a arătat un 211-186, stabilindu-se astfel un nou RECORD de puncte marcate într-un All Star Game.

”Ne-am distrat”, a spus la final Giannis Antetokounmpo, jucător aflat pentru a 8-a oară în meciul vedetelor din NBA și care a încheiat cu 23 de puncte și 7 recuperări.

Cele 397 de puncte marcate în meciul din Indianapolis au doborât recordul din 2017, când s-au marcat 374 de puncte.

Așa cum îi stă bine unui All Star Game, primul după șapte ani disputat în formatul clasic, apărarea a fost ultima preocupare a vedetelor de pe parchet.

S-a tras la coș din toate pozițiile posibile, iar dominicanul Karl Anthony Towns de la Minnesota Timberwolves a fost cel mai bun marcator, cu 50 de puncte în doar 28 de minute jucate.

Omul Vestului a fost la cinci puncte de recordul stabilit în 2023 de Jayson Tatum.

Cu 39 de puncte marcate, Damian Lillard de la Milwaukee Bucks a condus ofensiva Estului și la final a primit Trofeul Kobe Bryant acordat MVP-ului din All Star Game. Acesta s-a remarcat, printre altele, și cu două aruncări reușite de la linia de centru a terenului.

Lillard a fost unul dintre cei opt jucători ai Estului care au încheiat meciul cu ”duble-double” în dreptul taberei de scor.

Alte recorduri doborâte la All Star Game 2024:

• Estul a avut 97 de aruncări de 3 puncte, doborând recordul din 2019 când echipa lui LeBron avusese 90 de tentative de la distanță;

•  Cele două echipe au avut combinat 66 de aruncări de 3 puncte reușite din 168 de încercări (precedentul record era de 62 de aruncări din 167 de încercări în 2019);

•  De asemenea, cele două echipe au avut împreună 163 de aruncări din acțiune reușite din 289 de încercări, după ce în 2017 fuseseră 162 de aruncări din acțiune, iar în 2016 au fost 286 de acțiuni la coș din acțiune);

”Cu siguranță nu a fost intensitate prea mare, per total”, a concluzionat Tyrese Haliburton, marcatoar a 32 de puncte pentru Est în fața propriilor suporteri de la Indiana Pacers.

Următorul All Star Game se va disputa în 16 februarie 2025 la San Francisco, pe terenul echipei Golden State Warriros.



Estul a învins Vestul într-un All Star Game al recordurilor doborâte