Fotbal American

New England Patriots castiga Super Bowl dupa prelungiri

Sursă foto: twitter.com/patriots

A 51-a editie a Super Bowl, finala NFL (campionatul de fotbal american de peste ocean), a fost castigata de New England Patriots in fata celor de la Atlanta Falcons, scor 34-28, dupa prelungiri.

Cotata cu sansa a doua la castigarea finalei din Houston, unde au asistat 70.807 spectatori, Atlanta Falcons a dominat jocul in primele doua sferturi si a intrat la pauza mare cu avantaj consistent, 21-3.

Freeman, Hooper si Alfred au adus touchdown-urile formatiei din statul american Georgia, in timp ce pentru "patrioti" a punctat Gostkowski dintr-un field goal de la 41 de yarzi.

Mai mult decat atat, Atlanta Falcons si-a majorat avantajul la 28-3 in sfertul al treilea, de unde a inceput fabuloasa cursa de recuperare a celor din New England.

Pana atunci aproape invizibil si excelent anihilat de defensiva lui Falcons, Tom Brady si-a gasit ritmul la pasare si Patriots au intors soarta meciului fortand prelungirile prin transformarea conversiei de 2 puncte cu mai putin de un minut inaintea finalului.

Acelasi White, omul care adusese touchdown-ul de 26-28, a punctat in prelungiri cu o alergare de doi yarzi si astfel New England Patriots a pus mana pe trofeul Vince Lombardi dupa una dintre cele mai spectaculoase reveniri din Super Bowl.

MVP

Tom Brady a fost desemnat cel mai bun jucator al finalei si devine primul jucator quarterback din istoria NFL cu cinci inele de campion al ligii egalandu-l pe Charles Haley la numarul de inele.

In plus, Brady este primul jucator desemnat de patru ori MVP in Super Bowl.

Lady Gaga

Celebrul concert din pauza finalei a fost sustinut in acest an de Lady Gaga. Cunoscuta artista americana a plonjat din inaltul stadionului si apoi a interpretat mai multe piese care i-au adus faima in intreaga lume.

Fostul presedinte american George Bush senior a fost cel care a adus moneda prin care s-a efectuat tragerea la sorti pentru startul partidei, un ritual de traditie in Super Bowl.



New England Patriots castiga Super Bowl dupa prelungiri