Jocurile Olimpice de Iarna Vancouver 2010

Tanarul Paul Constantin Pepene, al 29-lea in cursa de urmarire 30 kilometri

Fondisul roman Paul Constantin Pepene s-a clasat pe locul 29 la finalul cursei de urmarire desfasurata pe distanta a 30 kilometri, acoperiti in cele doua stiluri, clasic si liber.
Campionul mondial de juniori in proba similara desfasurata in ianuarie la categoria sa de varsta, Pepene a realizat la Vancouver o cursa buna, terminand la 4 minute, 22 secunde si 7 zecimi in spatele noului campion olimpic.

Acesta este suedezul Marcul Hellner, ajuns la sosire dupa o ora, 15 minute, 11 secunde si 4 zecimi. Al 11-lea la jumatatea cursei, Hellner s-a dovedit a fi schiorul mai puternic pe final, cand a reusit sa se impuna la capatul unui sprint furibund in fata germanului Tobias Angerer pentru doar 2.1 secunde.

Lider detasat in ultima parte a cursei, suedezul Johan Olsson a cedat initiativa in ultimul kilometru, multumindu-se in final doar cu medalia de bronz, la 2.8 secunde in spatele conationalului sau Hellner.

Rusul Alexander Legkov a facut parte din grupul fruntas pana la intrarea in stadion, pierzand pe final contactul cu primii trei pentru a sosi in cele din urma pe patru, la patru secunde de invingator.

In final nu mai putin de 53 de fondisti au incheiat cursa, ultimul clasat, David Hofer, sosind la aproape zece minute de noul campion olimpic.

Petrica Hogiu, al doilea sortiv roman prezent la start, nu a reusit sa incheie cursa.

Onlinesport: Dumitru Stircu


Tanarul Paul Constantin Pepene, al 29-lea in cursa de urmarire 30 kilometri