Tenis

Simona Halep continuă disputa de la distanță cu Wozniacki

Sursă foto: https://twitter.com/Tennis/

Revenită în țară după primul turneu la care a participat în urma suspendării pentru dopaj, Simona Halep i-a trimis rever tăios danezei Caroline Wozniacki, cea care a criticat decizia organizatorilor de la Miami de a acorda invitații sportivilor depistați pozitiv la un moment dat.

Simona Halep i-a dat replica unei rivale mai vechi din circuit: ”Nu este atât de importantă”

 

”Pot să repet ceea ce am mai spus. Ar fi bine să citească decizia TAS mai bine, iar dacă nu înțelege, să i se traducă”, a spus Simona Halep atunci când a fost întrebată despre acest subiect.

Într-un podcast pe care îl găzduiește fostul jucător de tenis american Andy Roddick a abordat și el acest subiect.

”Când cine este testat pozitiv pentru că a luat ceva în ideea de a deveni un atlet mai bun, atunci sunt sută la sută de acord cu Caroline.

”Situația lui Halep este complet diferită. Ea a fost testată fără să știe că are acea substanță”, a spus Roddick, anunță tennis.com

Sursa citată mai amintește că Halep s-a declarat în 2017, atunci când Maria Șarapova revenise după o suspendare pentru dopaj, că nu este de acord ca cineva depistat pozitiv să primească wild card-uri.

La podcastul lui Roddick a participat și Kim Clijsters, iar jucătoarea belgiană a fost de partea Simonei.

”Faptul că a spus ceva de Maria în trecut arată viziunea ei despre cum privește dopajul și că nu este o trișoare. În mintea ei, ea nu a trișat, iar eu chiar cred asta”, a suținut Clijsters, la rândul ei o fostă lideră mondială ca și Halep.



Simona Halep continuă disputa de la distanță cu Wozniacki