Tenis

Simona Halep ajunge in semifinale la Madrid: ”In continuare iau antibiotic”

Sursă foto: https://twitter.com/WTA

Pentru a patra oara in cariera Simona Halep va disputa semifinala turneului WTA Premier Mandatory de la Madrid, competitie pe care a castigat-o de doua ori in cariera. Halep a invins-o in doua seturi, joi, pe Ashleigh Barty din Australia, locul 9 WTA, cu 7-5, 7-5.

Doar trei puncte au facut diferenta intre Simona Halep si Ashleigh Barty in primul set intins pe durata a 48 de minute. Un set de un nivel tehnic extrem de ridicat, in care Halep a fructificat doua din cele sapte sanse de break avute. O singura data fosta lidera mondiala si-a pierdut serviciul in fata lui Barty.

Halep a rupt echilibrul in game-ul cinci (3-2), dupa care a condus cu 4-2 si 5-3. Barty a raspuns cu doua game-uri consecutive la zero pe propriul serviciu, game-uri care au prefatat break-ul prin care australianca egala scorul (5-5).

Asa am trait Simona Halep - Ashleigh Barty in sferturi la Madrid

Jucatoarea de la Antipozi si-a pierdut din nou serviciu, astfel ca Halep revenea la conducere (6-5), pentru a inchide setul dupa o lovitura spectaculoasa din defensiva.

Setul secund a inceput cum nu se poate mai bine pentru Halep. Un singur punct cedat in primele doua game-uri, primul dintre acestea fiind un break la zero.

Halep a condus apoi cu 4-2, dar Barty a recuperat break-ul cedat in debut (4-4). Jucatoarea din Australia a preluat conducerea, scor 5-4, dar au urmat trei game-uri la rand obtinute de Halep.

In stil de mare campioana, Halep a incheiat cu game la zero pe propriul serviciu si un forehand castigator in lungul liniei de toata frumusetea.

“Nu e usor sa joc. In continuare iau antibiotic, dar sunt foarte motivata sa joc aici. Intotdeauna gasesc energie pozitiva pe aceasta arena. Sunt departe de titlu, abia am ajuns in semifinale. Va fi o noua provocare in runda urmatoare. Vreau sa joc cel mai bun tenis al meu si sa incerc sa castig”, a spus Halep imediat dupa victoria cu Barty.

Simona Halep va juca in a patra semifinala de la Madrid cu invingatoarea dintre Naomi Osaka, actuala lidera mondiala, si Belinda Bencic.



Simona Halep ajunge in semifinale la Madrid: ”In continuare iau antibiotic”