Miami Open

Irina Begu ajunge in turul doi la Miami Open

Sursă foto: https://twitter.com/TransylvaniaOpn/

Jucatoarea Irina Begu s-a calificat, miercuri, in turul secund la Miami Open, turneu de categorie WTA 1000.

Aflata in aceasta saptamana pe locul 70 mondial, Irina Begu a revenit de la set pierdut si a invins-o pe Hailey Baptiste (SUA, 122 WTA), cu 6-7 (6), 6-1, 6-1.

Begu a obtinut nu mai putin de sase break-uri din 17 oportunitati in fata adversarei in varsta de 20 de ani.

O singura data si-a pierdut serviciul Begu, jucatoare care a strans 25 de puncte direct castigatoare, fata de cele doar 13 ale adversarei.

Un meci de aproape doua ore la finalul caruia Begu si-a asigurat intalnirea in turul urmator cu principala favorita a turneului, Aryna Sabalenka.

Begu si Sabalenka nu s-au mai intalnit niciodata pana acum in circuitul mondial profesionist.

Romania ajunge astfel la patru jucatoare prezente in turul doi la Miami, aceasta dupa ce Simona Halep si Sorana Cirstea au fost acceptate direct in aceasta faza a competitiei, iar Elena-Gabriela Ruse a invins-o in primul tur pe Ana Konjuh din Croatia.



Irina Begu ajunge in turul doi la Miami Open