Tenis

Halep vorbeste despre imbunatatirea jocului in viitorul apropiat

Sursă foto: twitter.com/10Benedetto

Aflata in vacanta dupa participarea la Wimbledon, Simona Halep nu poate sta departe de tenis si macar cu gandul a ramas in circuitul mondial profesionist.

Intr-un interviu acordat pentru Eurosport, Halep a vorbit despre inceputul de an si ascensiunea spre castigarea primului sau titlu de Mare Slem din cariera.

“A fost un inceput de an foarte frumos, cu multa incredere. Am fost aproape sa castig un Grand Slam. Nu am reusit a treia oara si am fost demoralizata un pic, dar am simtit ca momentul o sa vina si acest lucru mi-a dat incredere si putere sa merg mai departe. Probabil si la anul voi incepe tot la Shenzhen, dar nu stiu sigur. Am simtit mingea bine tot timpul acolo si acel turneu mi-a dat incredere”, a spus Halep.

Lidera mondiala mai spune ca Wimbledonul a venit prea repede dupa Roland Garros si ca nu a avut timp sa se pregateasca fizic, de aici si eliminarea prematura in turul al treilea.

“Am avut o perioada de pauza si n-am fost gata pentru Wimbledon, dar asta este tenisul. Am incercat sa trag de mine sa pot face cateva meciuri. Vreau sa fiu mult mai buna la fileu, sa merg mai des la fileu. Lucram impreuna cu Darren la acest lucru. Toata viata o sa am ceva de imbunatatit. Imi doresc sa fiu mai puternica la serviciu”, a mai declarat Halep.

Simona Halep va reveni in circuit la turneul de la Montreal programat la inceputul lunii august.



Halep vorbeste despre imbunatatirea jocului in viitorul apropiat