Tenis

FedCup: Meciul Romania-Serbia programat pe Arena Centrala din complexul BNR

Disputa din barajul pentru Grupa Mondiala II a FedCup programata la 19-20 aprilie intre Romania si Serbia se va desfasura pe zgura pe Arena Centrala a complexului sportiv din Parcul cu Platani.

Organizarea meciului de FedCupa pe Arena BNR a fost posibila doar cu acordul organizatorilor turneului ATP Nastase Tiriac Trophy de la Bucuresti, care au programat astfel meciurile din calificari pe terenurile secundare.

"Avand in vedere anvergura intalnirii Romania-Serbia din cadrul Fed Cup, credem ca locul ales, Arenele BNR, este la inaltimea dorintelor jucatoarelor noastre, cat si a asteptarilor iubitorilor tenisului care pot veni in numar cat mai mare sa le vada si sa le incurajeze. Multumim organizatorilor turneului BRD Nastase Tiriac Trophy pentru sprijinul acordat organizarii acestui mare eveniment sportiv, international, la nivel de echipe", a declarat George Cosac, presedintele Federatiei Romane de Tenis, informeaza AGERPRES.

Ion Tiriac, propietarul turneului ATP de la Bucuresti, a adaugat la randul sau: "Suntem fericiti ca putem ajuta la dezvoltarea tenisului in Romania si ca ne vom bucura, pentru doua zile, de tenis de calitate. Vom avea ocazia sa urmarim meciuri sustinute de cea mai buna echipa de jucatoare pe care Romania a avut-o vreodata si jucatori de top ATP".



FedCup: Meciul Romania-Serbia programat pe Arena Centrala din complexul BNR