Tenis

Cum a schimbat-o anul 2020 pe Simona Halep

Sursă foto: https://twitter.com/tenisdunyasi/

Jucatoarea Simona Halep spune ca a descoperit lucruri noi pe plan personal si in cariera de-a lungul acestui an marcat de pandemie si care a schimbat tot ceea ce stiam ca tinand de normalitate.

“Pentru toata lumea a fost greu. Si pentru mine a fost, pentru ca a fost alt ritm, ritmul vietii a fost schimbat total si nu a fost usor sa ma acomodez, dar consider ca am adaptat anumite lucruri foarte bine la ceea ce aveam de facut.

“Pot sa iau doua lucruri bune din acest an. Ca am stat mai mult acasa si m-am bucurat de familie si de prieteni si al doilea lucru a fost ca am castigat doua titluri si poate unul dintre cele mai importante e titlul de la Roma”, a declarat Simona Halep intr-un interviu pentru Digisport.

A descoperit relaxarea in joc

“In joc am descoperit relaxarea, ma bucur foarte mult de faptul ca sunt pe teren si nu ma mai critic atat de mult.

“Consider ca am progresat foarte mult la acest aspect si ma ajuta mult pentru ca pot sa fiu mai lucida in momentele grele ale unui meci.

“In viata personala am trait si eu ca un om normal, adica nu a trebuit sa mai iau avionul saptamana de saptamana, nu a mai trebuit sa schimb hotelul saptamana de saptamana, mancarea, pentru ca nu este un lucru usor”, a mai spus Simona Halep.



Cum a schimbat-o anul 2020 pe Simona Halep