Tenis

Cinci jucatori din Romania pe tabloul principal la Trofeul Tiriac-Nastase de la Bucuresti

Sursă foto: https://www.facebook.com/FRTenis/

Nu mai putin de cinci jucatori romani vor evolua pe tabloul principal la turneul ATP Challenger 80 programat la Bucuresti, in perioada 19-26 septembrie. Turneul are loc la Centrul National de Tenis din proximitatea Arenei Nationale, iar intrarea publicului este libera cu respectarea conditiilor impuse de pandemia de covid.

Astfel, direct calificat pe tabloul principal de simplu, Marius Copil joaca in primul tur impotriva unuia dintre favoriti, Vit Kopriva, din Cehia, cap de serie nr. 7, in vreme ce Filip Cristian Jianu, de asemenea calificat direct pe tabloul principal, trebuie sa mai astepte pana cand va afla cu cine joaca, pentru ca adversarul lui vine din calificari, anunta FRT.

Doi dintre cei trei romani de pe tabloul principal care au primit cate un Wild Card vor fi adversari in primul tur, in conditiile in care in urma tragerii la sorti s-a decis ca Nicholas-David Ionel il va intalni pe Stefan Palosi.

In ceea ce il priveste pe Nicolae Frunza, care a primit al treilea Wild Card, acesta va juca impotriva unui jucator din Slovacia, Filip Horansky.

Favoritul principal al turneului ATP Challenger 80 de la Centrul National de Tenis al FRT din Bucuresti este italianul Stefano Travaglia, in vreme ce favoritul nr. 2 este Radu Albot, din Republica Moldova.

Trei romani joaca duminica in calificari

Duminica sunt programate sa inceapa meciurile din Calificari, cu trei romani implicati in cele opt partide.

Astfel, de la ora 10.30, pe Terenul Central, Sebastian Gima il va intalni pe favoritul nr. 4, francezul Calvin Hemery, iar dupa meciul lor va intra pe teren Vlad Dancu pentru partida cu favoritul nr. 3, Julian Ocleppo, din Italia.

Meci foarte greu si pentru Alexandru Coman, cel de-al treilea jucator roman care a primit un Wild-Card in Calificari, si care va juca impotriv favoritului nr. 1, un alt italian, Raul Brancaccio.

Trofeul Tiriac-Nastase este un turneu ATP Challenger 80 organizat de Federatia Romana đe Tenis in parteneriat cu Fundatia Olimpica Romana si cu Fundatia Ion Tiriac.

Accesul spectatorilor in Centrul National de Tenis din Bucuresti, Bd. Pierre de Coubertin 11, Sector 2, va fi liber, incepand din prima zi de calificari, respectiv duminica 19 septembrie 2021, si pana in ziua finalei, 26 septembrie 2021, dar, spectatorii care vor veni la meciuri trebuie sa aiba asupra lor, pentru a fi prezentat la intrarea in Arena, unul dintre urmatoarele documente, IN FORMAT FIZIC sau ELECTRONIC:

- dovada vaccinarii anti-COVID-19 (pentru care au trecut cel putin 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare);

- copie a scrisorii medicale eliberate de medicul de familie sau D.S.P. pentru persoanele vindecate de COVID si aflate in perioada de 90 de zile de la data vindecarii;

- rezultatul negativ al unui test RT-PCR (nu mai vechi de 72 de ore) sau rezultatul negativ certificat al unui test Antigen rapid (nu mai vechi de 48 de ore).

Se pot face teste rapide antigen si la intrarea in Centrul National de Tenis al FRT.



Cinci jucatori din Romania pe tabloul principal la Trofeul Tiriac-Nastase de la Bucuresti