JO2014

Rusii acuza: arbitrii americani i-au furat la hochei. Portarul SUA a miscat poarta deliberat

Rusii nu uita infrangerea cu SUA, dupa ce au avut un gol valabil anulat cu cinci minute inainte de final, un gol de 3-2 care le putea aduce victoria fara a se mai ajunge la loviturile de departajare. Presa din Rusia a acuzat luni seara ca un arbitru american a decis soarta partidei si nu avea ce sa caute sa arbitreze SUA. Rusii publica si o imagine in care se vede cum portarul american a miscat deliberat poarta inainte de golul de 3-2, pentru ca in cazul in care pucul intra in plasa reusita rusilor sa fie anulata, ceea ce s-a si intamplat.

Ce regulament de hochei este acesta in care portarul isi misca singur poarta pentru a anula golul echipei adverse? Asta s-a intamplat la meciul Rusia - SUA, terminat 2-2, dar ajuns la loviturile de departajare, acolo unde americanii au batut dupa opt serii.

Presa rusa publica imaginea de mai sus, descriind-o: "Un arbitru marioneta al Federatiei Internationale a privat Rusia de victorie". Un cerc rosu arata cum portarul Quick isi misca singur poarta pentru a anulat un gol in cazul in care il primea.

Regulamentul Federatiei Internationale de Hochei prevede ca "in cazul in care poarta este mutata cu mai mult de un centimeteru, golul este anulat". Decizia a fost regulamentara, dar ce se poate face in cazul in care un jucator al echipei care primeste gol muta poarta intentionat pentru a anula reusita echipei adverse? Presa rusa acuza ca regulamentul de hochei olimpic este incomplet si lasa locul unor astfel de manevre discutabile.

Regulamentul NHL prevede insa ca "daca poarta este miscata de un jucator al echipei care primeste gol, atunci golul poate fi validat, decizie ce ii apartine arbitrului". In mod normal, trucul lui portarului american Quick nu ar fi tinut in NHL, iar Rusia cel mai probabil ar fi invins SUA la Sochi.

In poarta SUA s-a aflat Jonathan Quick, de la echipa din NHL Los Angeles Kings. La aceeasi echipa joaca si Vyacheslav Voinov, care s-a aflat pe gheata pentru Rusia in meciul cu SUA. Voinov a declarat dupa meci ca "asa face in mod regulat Quick in NHL, se tine de aceste tertipuri cu miscatul portii".

"Ce s-ar fi intamplat daca ar fi fost invers, daca portarul nostru Serghei Bobrovsky ar fi miscat poarta, iar SUA ar fi avut anulat golul victoriei?", se intreaba presa rusa. "Ar fi fost un mare scandal, insa pentru ca nu s-a intamplat noua toata presa straina tace".

"De ce un arbitru din Statele Unite ale Americii arbitreaza un meci al echipei sale? Federatia Internationala de Hochei a pus la acest meci un ochi orb", mai scrie presa rusa.

Fanii rusi au iesit in strada la Moscova pentru poteste, considerand ca echipa a fost furata. Presedintele Vladimir Putin a declarat ca "meciul trebuia oprit, daca se observa ca poarta fusese miscata. Daca arbitrul a gresit, nu trebuie sa ii lipim o eticheta. Sa nu uitam ca sportul inseamna si curaj, dar si noroc."

[news-104825]



Rusii acuza: arbitrii americani i-au furat la hochei. Portarul SUA a miscat poarta deliberat