Schi alpin

Biatlon

Bob

Schi fond

Curling

Patinaj artistic

Schi acrobatic

Hochei pe gheata

Sanie

Combinata nordica

Patinaj viteza short track

Skeleton

Sarituri cu schiurile

Snowboard

Patinaj viteza

Regulament schi alpin

Emotia coborarii, tehnica slalomului, stilul slalomului urias, forta super-G-ului si indemanarea combinatei.

Acestea sunt toate elementele care au transformat schiul alpin si diferitele sale discipline in cel mai practicat si mai indragit sport de iarna in randul tuturor pasionatilor de munte si zapada.

Regulile schiului alpin :

Specialitatile schiului alpin sunt urmatoarele :
Coborarea (DH)
Slalomul (SL)
Slalomul urias (GS)
Super-G-ul (SG)
Combinata (K)

In fiecare specialitate, castigator este declarat competitorul care termina cursa si, fara sa rateze vreuna din portile de pe traseu, stabileste cel mai bun timp. Timpii sunt exprimati in minute, secunde si sutimi de secunda.

Spectacol si viteza

Proba de coborare este cea mai spectaculoasa specialitate a schiului alpin. Schiorii cauta mereu sa obtina o pozitie aerodinamica eficienta, alegand cea mai scurta traiectorie posibila, in acelasi timp incercand sa mentina, prin alunecare, o cat mai mica frecare intre schiuri si zapada. In acest fel, ei ating uneori viteze de peste 120 km/h.

Diferenta de nivel in probele masculine de coborare variaza intre 800 si 1100 metri, in timp ce in probele similare feminine aceasta este intre 500 si 800 metri.

Competitorii vor fi nevoiti sa treaca printre portile rosii aranjate perpendicular pe linia coborarii.

Participarea in proba de coborare este conditionata de participarea in antrenamentele cronometrate, care vor determina si ordinea de start in cursa principala.

Super-Gigantul este o proba care isi are originea la inceputul anilor '80, fiind o cursa de mijloc, intre coborare si slalom urias, desi in prezent este mai aproape de coborare, datorita vitezei si elementelor tehnice necesare. Super-G-ul masculin necesita o diferenta de nivel intre 500 si 650 metri, in timp ce la cel feminin diferenta de nivel variaza intre 400 si 600 metri.

Cursa este marcata cu porti albastre si rosii, alternativ, in numar de minim 35 la masculin si minim 30 la feminin. Aceste porti determina schimbari de directii care nu trebuie sa depaseasca 10% din diferenta de altitudine.

Tehnica si precizie

La slalomul urias portile sunt mult mai apropiate decat in probele de viteza. In acest caz, este necesar un control mai mare asupra schiurilor si rapiditate in schimbarea directiilor.

Diferentele de nivel se situeaza intre 300-450 metri pentru barbati si intre 300-400 metri pentru femei.

Proba de slalom urias este compusa din doua manse, desfasurate pe aceeasi partie, dar cu trasee diferite, castigator fiind desemnat schiorul care acumuleaza cel mai bun timp pe parcursul celor doua manse.

Numarul portilor in proba masculina este intre 56 si 70, la feminin fiind intre 46 si 58 de porti.

Ordinea de start pentru mansa a doua este in ordinea inversa a sosirii primilor 30 ( sau 15, in cazuri speciale ) din prima mansa.

La  slalom masculin, diferenta de nivel a partiei variaza intre 180-220 metri, in timp ce la feminin aceasta este intre 140-200 metri.

Ca si la slalom urias, proba de slalom se desfasoara in doua manse, cu aceleasi reguli de desfasurare. Difera doar numarul de porti, intre 55-75 la masculin, respectiv intre 40-60 la feminin.

Slalomul este o proba care necesita din partea schiorilor o agilitate sporita pentru a evita temuta « incalecare » a portilor, termen folosit in momentul in care schiurile nu trec de aceeasi parte a portii intalnite pe traseu.

Partiile in proba de slalom sunt destul de abrupte, cu zapada tare, deseori artificiala, cu scopul de a evita deteriorarea suprafetei pe parcursul competitiei.

Combinata este disciplina compusa din doua parti, una de coborare si una de slalom, clasamentul fiind alcatuit dupa cumularea timpilor din cele doua coborari.

Este proba destinata schiorilor completi, care pot demonstra atat abilitati de coborare, cat si de slalom.

Istorie schi alpin

Evolutia a doua stiluri diferite

Istoria schiului alpin a fost legata de particularitatile partiilor din Alpii Europeni. Fata de muntii din nordul Europei, Alpii au necesitat mereu un stil particular de coborare.

Figuri legendare, cum ar fi austriacul Valvasor ( care a scris « Die Ehre des Herzogtumes Krain », publicata in 1689 ), si-au adus contributia in popularizarea schiului in ultima decada a secolului al XIX-lea in Austria, Germania, Elvetia si Franta.

In Italia, in schimb, schiorii au invatat tehnica denumita « Telemark » din publicatiile scandinave din aceeasi perioada.

De la Telemark la Schiul Alpin : Mathias Zdarski

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in Norvegia, tehnica coborarii muntilor pe schiuri poarta denumirile de « slalom », « kneikelom » si « villom », fiecare stil avand diferite nivele de dificultate.

Cea mai mare contributie la dezvoltarea tehnicilor schiului alpin este atribuita lui Mathias Zdarski, care a inventat un nou stil de coborare, mai elegant si mai eficient. Acesta a constituit o alternativa fata de stilul « Telemark », dezvoltat in Norvegia, fiind o imbunatatire a rudimentarei tehnici « opreste si pleaca ».

Asadar, Mathias Zdarski, alaturi de Giorgio Biglieri si Hannes Schneider pot fi considerati parintii schiului alpin. Ei au introdus un model de schiere mult mai practic si manevrabil, creand de asemenea  si noi tipuri de legaturi pentru schiuri.

Primele competitii

Pe 19 martie 1905, acelasi Mathias Zdarski a organizat o competitie cu studentii sai. Cursa a constat intr-o coborare de 800m prevazuta cu aproximativ 40 de porti.

Forma adevarata a slalomului « modern » a fost descoperita, insa, mai tarziu de catre Sir Arnold Lunn, care a organizat doua competitii istorice, una in 1922 la Muerren, in Elvetia si alta in 1928 in Austria, la Saint Anton, faimoasa Arlberg Kandahar.

Campionatele Mondiale din 1931 (Muerren) si Jocurile de la Garmisch din 1936 au marcat recunoasterea schiului alpin ca un sport de iarna.

Prima competitie de  slalom urias s-a desfasurat in cadrul Jocurilor Olimpice de la Oslo din 1952 si a fost castigata de catre norvegianul Stein Eriksen.

Tot la aceasta Olimpiada de la Oslo si-a facut aparitia si marele schior italian Zeno Colo, care a dominat acest sport in anii care au urmat.

Ultimii campioni (Vancouver 2010):

Slalom: Giuliano Razzoli (ITA), Maria Riesch (GER)
Slalom urias: Carlo Janka (ELV), Viktoria Rebensburg (GER)
Super G: Aksel Lund Svindal (NOR), Andrea Fischbacher (AUT)
Coborare: Didier Defago (ELV), Lindsay Vonn (SUA)
Combinata: Bode Miller (SUA), Maria Riesch (GER)