Premier League

Manchester United intoarce spectaculos rezultatul si castiga derby-ul cu Manchester City

Sursă foto: https://twitter.com/manutd

Gazdele de pe Old Trafford s-au impus, cu 2-1, sambata, in derby-ul cu Manchester City, meci din etapa a 20-a in Premier League.

Cei de la City au confiscat mingea in debutul partidei, insa a fost o dominare acceptata de United care a dus la o disputa extrem de echilibrata si tacticizata.

Primul corner al meciului a venit abia in minutul 20, insa cea mai mare ocazie a primei reprize le-a apartinut gazdelor de la Manchester United.

"Diavolii" au castigat mingea la centrul terenului si Marcus Rashford a fost lansat pe contraatac. Brazilian Ederson a iesit dintre buturile lui City si l-a blocat in extremis pe decarul lui United.

Desi a dominat teritorial partida, Manchester City a ramas datoare la finalizare, singura ocazie ivindu-se la ultima faza a reprizei cand, in criza de idei, fundasul Kyle Walker a incercat sutul de la distanta. Mingea a trecut pe langa poarta lui David De Gea.

Imediat dupa pauza Manchester City a sufocat-o pe United cu jocul de pase marca inregistrata pentru echipele pregatite de Pep Guardiola si golul n-a intarziat sa apara.

Managerul spaniol a mutat cu Jack Graelish in locul lui Phil Foden, o schimbare inspirata care a dus la modificarea tabelei.

Graelish a aparut fara marcaj in fata portii si a marcat cu capul din centrarea unui Kevin De Bruyne tinut de mana de Casemiro.

Pentru Manchester City golul din minutul 60 a venit la prima minge trimisa pe poarta.

De cealalta parte, Manchester United a beneficiat de primul corner abia in minutul 67, dupa un sut al lui Wan-Bissaka deviat de un aparator advers.

Intr-un moment de criza in ceea ce priveste exprimarea pe teren, Manchester United a restabilit egalitatea prin Bruno Fernandes la o faza indelung contestata de "Cetateni".

Casemiro a centrat din dreapta, intr-o prima faza s-a ridicat fanionul de la margine pentru un offside la Rashford, numai ca acesta doar a urmarit mingea fara sa o joace. Venit din spate, Fernandes a marcat pentru 1-1.

Asistentul a revenit asupra deciziei si a validat faza, iar centralul n-a mai avut nevoie de reluarea oficiala.

Patru minute mai tarziu Manchester United trecea in avantaj prin reusita lui Rashford. Acesta a pus latul in sase metri la mingea trimisa ideal de tanarul argentinian Alejandro Garnacho (18 ani), jucator intrat in partea secunda in locul lui Christian Eriksen.

La 18 ani si 197 de zile, Garnacho devine cel mai tanar jucator care a oferit o pasa decisiva in derby-ul orasului Manchester.

Pentru Manchester United este a 10-a victorie consecutiva pe Old Trafford in toate competitiile!

Un succes in urma caruia Manchester United urca pe locul al treilea in clasament, cu 38 de puncte. Manchester City ramane pe doi, cu 39 de puncte.

Duminica, in derby-ul nordului Londrei, liderul Arsenal (44 puncte) intalneste in deplasare pe Tottenham, a cincea clasata.



Manchester United intoarce spectaculos rezultatul si castiga derby-ul cu Manchester City