Liga 1

UPC afirma ca APC si nu ANPC a sanctionat legalitatea pachetului Extra Fotbal si catalogheaza drept "optional" pachetul de Liga 1 taxat din oficiu

Compania de cablu UPC a tinut sa ne trimita un drept la replica la adresa articolului legat de ilegalitatea taxarii din oficiu a abonatilor pentru pachetul Extra Fotbal. Cei de la UPC afirma ca nu Asociatia Nationala a Protectiei Consumatorilor (ANPC) a considerat ilegala taxa de 10 lei impusa tuturor abonatilor, ci un alt for. De asemenea cei de la UPC considera ca pachetul de Liga 1 este "optional", adica se taxeaza pentru toti si se poate scoate la cerere.

Iata mai jos dreptul la replica la UPC:

In articol se vorbeste despre un comunicat ANPC, acronim care poate fi usor confundat de cititori cu Autoritatea pentru Protectia Consumatorilor. Comunicatul la care redactia Onlinesport.ro face referire a fost de fapt emis de catre APC, Asociatia pentru Protectia Consumatorilor.

Acronimul ANPC este folosit de mai multe ori in articol si poate induce consumatorii in eroare.  Articolul mentioneaza totodata o majorare a abonamentului de 13 lei, informatie care este falsa si dezinformeaza cititorii.

Pachetul Extra Fotbal este optional

Pentru o informare corecta, UPC Romania doreste sa faca precizari legate de pachetul optional Extra Fotbal, care include posturile Look TV, Look TV HD si Look Plus HD. Acest pachet tematic optional ofera acces la toate meciurile din Liga 1 si Cupa Ligii, competitii care debuteaza in luna iulie, pe 25, respectiv 16 iulie. Luand in calcul interesul crescut al abonatilor nostri pentru fotbal, precum si termenul scurt pana la inceperea campionatului, UPC ofera gratuit acest pachet intregii baze de clienti de televiziune digitala, timp de o luna.

Pachetul Extra Fotbal este optional, iar clientii UPC beneficiaza de flexibilitate maxima – ei pot alege in orice moment sa dezactiveze aceasta optiune si ulterior sa o reactiveze, prin metode simple si accesibile (apel la un numar gratuit, accesarea paginii de web dedicate sau SMS cu tarif normal). UPC a informat toti clientii din timp, in mod individual si transparent, asupra optiunilor pe care le au in legatura cu pachetul Extra Fotbal.



UPC afirma ca APC si nu ANPC a sanctionat legalitatea pachetului Extra Fotbal si catalogheaza drept "optional" pachetul de Liga 1 taxat din oficiu