FCSB

Oficialii Armatei: „E ordin politic de sus să semnez. Cum pot eu să mă opun?”

O pagină a unor suporteri ai CSA Steaua a publicat marți o nouă serie de declarații din spatele ușilor închise, din cadrul negocierii pe care clubul FCSB o susține cu Ministerul Apărării Naționale (MApN) - proprietarul echipei CSA Steaua și a Stadionului Ghencea. FCSB dorește să poată juca duminică Marele Derby cu Dinamo pe Ghencea și să semneze cu MApN în acest sens. Oficialii Armatei se pare că nu doresc să parafeze acest contract, dar au ordin politic „de sus” să o facă împotriva voinței lor.

Merită FCSB să joace în Ghencea? Expiră 18.07.2028, 17:50

Pagina Glasul Armatei afirmă că oficialii Ministerului Apărării Naționale sunt forțați să semneze contractul împotriva voinței lor. Iată mai jos declarațiile.

Colonelul Stefan Bichir s-a încuiat în biroul său din sediul clubului.

Colonelul Florin Talpan a încercat să discute cu el si l-a rugat, încă o dată, să nu semneze contractul cu societatea FC Fcsb.

Răspunsul lui Bichir a fost auzit de toti angajatii clubului Steaua:

"Măi, omule, tu nu înţelegi că am ordin de la Ministerul Apararii? Tu nu înţelegi că ministrul Angel Tîlvăr si secretarul de stat Eduard Bachide mi-au ordonat să semnez? E ordin politic de sus. Marcel Ciolacu a dat ordin în minister. Cum pot eu să mă opun? Am şi eu familie şi copii. O să mă dea afară din Armată dacă nu îl ajut pe Gigi Becali. Ce putem face dacă e ordin de la premier?".

Aceeași sursă a publicat marți o altă serie de declarații din spatele ușilor închise, anterioare celor de mai sus. Din ele reiese că avocatul CSA Steaua, Florin Talpan, îi roagă imperativ pe comandanții din Ministerul Apărării Naționale să nu semneze nimic pentru a lăsa FCSB să joace în Ghencea.



Oficialii Armatei: „E ordin politic de sus să semnez. Cum pot eu să mă opun?”