FCSB

Jucătorii FCSB acuză arbitrajul de la Arad

Sursă foto: https://www.facebook.com/FCSBOfficial

FCSB a pierdut primul meci din acest sezon, la Arad cu UTA, partidă în care bucureștenii au avut doi eliminați și un penalty discutabil.

”Am început foarte bine, am reuşit să marcăm foarte repede. Apoi au venit peste noi.

”A fost şi acea decizie. Nu cred că a fost penalti, dar ştim de ce s-a dat, ştim cine a fost în cabina VAR. Mai ales că auzeam cum i se striga în cască arbitrului, ”penalty, penalty”, a declarat Darius Olaru.

Un jucător care putea închide meciul la 1-0 pentru FCSB, când a ratat o mare ocazie singur cu portarul.

 În camera VAR s-au aflat Szabolcs Kovacs și Viorel Flueran, dar cel mai probabil Olaru face referire la fratele lui Istvan Kovacs.

Florinel Coman a deschis scorul la Arad, apoi a luat un roșu pe final de meci pentru lovirea cu cotul al unui adversar.

”A fost acel penalty și chiar nu ştiu ce să spun. Am vorbit cu domnul Găman şi mi-a spus că el nu a dat penalty, dar că i s-a strigat în cască. El a mai fost suspendat o dată.

”A fost un meci greu, pe un teren greu, cu o echipă grea. Tot timpul aici s-a lăsat cu cartonaşe roşii. Au fost foarte mulţi nervi. Îmi pare rău, a fost un gest nesportiv. Am greşit. Dar, cu o fază înainte am fost lovit cu cotul şi cu palma, dacă nu replicam şi eu, nu îi dădea nicodată cartonaş galben. Nu trebuie să facem o tragedie din asta, mergem înainte”, a declarat Coman.

Acesta va fi suspendat pentru meciul de acasă cu Universitatea Craiova, sâmbătă, 2 septembrie, pe arena din Ghencea.



Jucătorii FCSB acuză arbitrajul de la Arad