Liga 1

Spectacol cu șapte goluri între Petrolul și FCU 1948

Sursă foto: https://www.facebook.com/official.fcpetrolul/

Etapa a 6-a a debutat cu un meci spectaculos la Ploiești între echipa locală Petrolul și FCU 1948. Un meci câștigat până la urmă de amfitrioni, cu 4-3!
Așa am trăit Petrolul - FCU 1948

Petrolul a avut un start perfect de meci, cu două goluri marcate în primul sfert de oră.

Irobiso a deschis scorul în minutul 4 cu un șut din interiorul careului, zona centrală, acesta profitând de lipsa de marcaj a apărătorilor echipei adverse.

Jair a dublat apoi avantajul găzarilor, în minutul 12, după o fază rapidă pe tranziția ofensivă. Din două pase mingea a ajuns în careul celor de la FCU și Grozav l-a găsit ideal demarcat în careu pe Jair care a trimis în poartă pentru 2-0.

Echipa lui Nicolae Dică a redus din diferență cu zece minute înaintea pauzei prin Van Durmen. Acesta a reluat decisiv o minge respinsă în față de portarul Zima la șutul lui Sidibe din afara careului.

Partea secundă a adus alte patru goluri, Irobiso deschizând balul în minutul 61 cu o minge din interiorul suprafeței de pedeapsă.

Petrolul a avut apoi un gol anulat pentru fault în atac la Seto, dar până la urmă s-a făcut 4-1 în minutul 76 după un contraatac.

Musi a rămas singur cu portarul și a lobat mingea în poartă.

Chițu în minutul 81 și Bauza din penalty în minutul 85 au aprins finalul de meci, dar FCU 1948 n-a avut forța să ducă această revenire până la capăt.

Petrolul ajunge la trei victorii consecutive și urcă spectaculos în clasament până pe locul al treilea.

Pentru FCU 1948 este a patra înfrângere în șase etape.

Caseta tehnică

Petrolul: Zima - Papp, Meijers, Ţicu - Dumitriu, Hanca (Jefferson 74), Seto, Jair (Garutti 90+2), Musi – Irobiso (Z. Petrovic 74), Grozav. Antrenor: Florin Pârvu.

FCU 1948: R. Popa - Compagnucci, Lacroix, Danny Henriques, Mascarenhas – Asamoah (V. Pop 81), Dr. Albu (V. Achim 46) – Sidibe (Blidar 81), Bauza, Van Durmen (Bahassa 46) - A. Chiţu (Jibril Ibrahimi 81). Antrenor: Nicolae Dică.

Cartonaşe galbene: Papp 15, Hanca 44 / Asamoah 48, Lacroix 90+2.

Arbitri: Horaţiu Feşnic - Valentin Avram, Alexandru Cerei.



Spectacol cu șapte goluri între Petrolul și FCU 1948