Poli Iasi

Dumitru Dumitriu: "Ne mai trebuie noua puncte ca sa ne salvam de la retrogradare"

Antrenorul echipei Poli Iasi, Dumitru Dumitriu, a declarat vineri, în cadrul unei conferinte de presa, ca formatia sa mai are nevoie de noua puncte în ultimele cinci etape pentru a se putea salva de la retrogradare.

"În urma calculelor facute, am ajuns la concluzia ca ne mai trebuie cel putin noua puncte ca sa ne salvam de la retrogradare. Trei puncte trebuie neaparat sa le luam acum, cu Gaz Metan, dupa care alte trei din deplasarea de la Targu Jiu, cu Pandurii, iar alte trei în ultimele trei etape. Eu sunt convins ca si anul viitor Poli Iasi va juca în elita fotbalului romanesc. Spun asta bazandu-ma pe pe faptul ca Poli Iasi are în lot suficienti jucatori experimentati, care sunt capabili sa abordeze situatii mai delicate, asa cum sunt cele prin care trece acum echipa", a spus Dumitru Dumitriu.

Tehnicianul iesenilor s-a aratat încrezîtor în sansele echipei sale de a castiga partida de duminica, de pe teren propriu, cu Gaz Metan Medias: "Partida cu Gaz Metan Medias este una foarte dificila, daca nu chiar capitala. Echipa a aratat un tonus bun în aceasta saptamâna si asta îmi ofera sansa sa gasesc formula de echipa care sa obtina victoria duminica. Pacat ca am ratat sansa de a castiga la Dinamo, deoarece un succes acolo ne-ar fi dat un alt moral si ne-ar fi scos din calculele retrogradarii. Ramâne ca salvarea noastra sa vina prin puterea echipei si nu din jocul celorlalte rezultate. Este foarte important sa ne pastram «adevarul» duminica, mai ales ca din acest punct de vedere ne situam deasupra locurilor retrogradante".

Meciul Poli Iasi - Gaz Metan Medias va avea loc duminica, de la 16.30, pe Stadionul "Emil Alexandrescu", în etapa a XXX-a a Ligii I.

Mediafax



Dumitru Dumitriu: "Ne mai trebuie noua puncte ca sa ne salvam de la retrogradare"