Liga 1

Meci tensionat la Bistrita, castigat de Pandurii

Pandurii Târgu Jiu s-a impus cu 3-1 în deplasarea de la Bistrita, cele trei goluri ale gorjenilor fiind marcate, de Radut, Matulevicius si Nistor. Predescu a marcat golul de onoare al Gloriei, într-un meci terminat de gorjeni în inferioritate numerica.

Pandurii au început timid meciul si s-au trezit la doar câteva minute de la fluierul de start dominati de bistriteni. Gloria a turat motoarele din start, a stat mai mult în jumatatea adversa punând presiune pe careul gorjenilor si chiar a creat câteva ocazii bune de gol la poarta lui Mingote.

Deschiderea scorului a venit însa la cealalta poarta, în urma unei faze extrem de confuze. Dolha a reusit sa scape de doua ori de gol la suturile gorjenilor în aceeasi faza, mingea a sarit la Matulevicius în stânga, dar acesta a scapat balonul în afara terenului înainte de a pasa la Radut. Mijlocasul Pandurilor a îndeplinit o simpla formalitate si a trimis în plasa.

Doar câteva minute mai târziu, Bistrita putea restabili egalitatea, la sutul magnific al lui Braganca de la distanta, însa mingea a zguduit transversala.

Pauza a adus momente tensionate între oficialii Gloriei si arbitrul Marius Bocaneala. Acesta a fost luat în primire de antrenorul Bistritei si la iesirea de la vestiare, Nae Manea pierzându-si cumpatul. Dupa ce a aruncat si cu targa de pe margine în teren, antrenorul gazdelor a fost trimis în tribune.

Repriza secunda a început cu peste 5 minute întârziere si la 10 minute de la reluarea meciului Pandurii s-au desprins pe tabela, Matulevicius marcând cu un sut simplu cu latul din pasa lui Grigoras. Maxim putea duce scorul la 3-0 câteva minute mai târziu, dar cei care au înscris au fost bistritenii. Predescu a sutat fenomenal din lovitura libera, mingea l-a depasit pe Mingote, a sters transversala si s-a dus frumos sub bara.

Pandurii au ramas în inferioritate numerica cu 10 minute înainte de final, Alexandru Vlad fiind eliminat pentru cumul de cartonase galbene. Acest lucru nu i-a împiedicat însa pe elevii lui Grigoras sa înscrie al treilea gol, Nistor stabilind scorul final în minutul 83, dupa un contraatac fulgerator.



Meci tensionat la Bistrita, castigat de Pandurii