Tehnicianul sustine ca echipa sa nu este în cea mai buna forma si din cauza terenurilor cu zapada si noroi pe care s-au pregatit jucatorii în ultima perioada.
"Jocul lasa de dorit si daca vom reusi sa-l punem la punct, sa dispara acea crispare de la meciul cu Gloria Bistrita, acele greseli elementare la multi dintre jucatori, o sa ne redresam. E clar ca lipseste aceasta prospetime, va trebui sa fac niste modificari în planul de pregatire.
"Nu mi-a convenit si nu-mi convine faptul ca de o luna ne pregatim numai pe gheata sau pe namol si ca suntem nevoiti sa jucam în meciuri oficiale pe terenuri bune, cum a fost la Dinamo sau la Severin. Am fost nevoit sa fac doua antrenamente pe terenul sintetic, unde e alta viteza a mingii decât pe iarba", a explicat Petre Grigoras.
Echipa Pandurii Târgu Jiu întâlneste, vineri, de la ora 16.30, în deplasare, formatia Gaz Metan Medias, într-o partida contând pentru etapa a 22-a a Ligii I.
Mediafax