Liga 1

FCU 1948 a învins Voluntariul în deplasare

Sursă foto: https://www.facebook.com/fcucraiovaofficial

În prima partidă a etapei a 20-a din Liga 1, FCU 1948 s-a impus cu 1-0 în deplasarea de la Voluntari.
Așa am trăit Voluntari - FCU 1948

 

Un meci care a avut două goluri anulate în prima repriză. Primii au marcat oltenii prin Chițu, apoi două minute mai târziu gazdele au trimis mingea în poartă prin Armaș. Ambele reușite au fost anulate de VAR pentru offside.

Cei de la FCU 1948 au punctat în cele din urmă regulamentar, în minutul 37, prin Blănuță, acesta reluând în forță din șase metri o minge centrată din lateral dreapta de Sidibe.

În partea secundă ilfovenii au avut câteva acțiuni timide, fără însă a pune într-un mare pericol poarta apărată de Gurău.

FCU 1948 a pus mâna pe cele trei puncte prin care urcă pe locul zece în clasament.

FC Voluntari şi FCU 1948 s-au mai întâlnit anterior de şase ori în principala competiţie internă. De trei ori s-au impus ilfovenii, de două ori au câştigat oltenii, iar o partidă s-a terminat la egalitate. Acum oltenii au egalat la victorii.

În tur, FCU 1948 se impusese cu 3-1, prin goluri înscrise de Aurelian Chiţu, Sekou Sidibe, Benjamin Van Durmen, respectiv Runar Sigurjonsson.

FC Voluntari era neînvinsă în ultimele cinci etape din campionat, interval în care adunase trei victorii și două remize.

FCU 1948 nu mai câștigase în deplasare din 15 septembrie, 1-0 cu Dinamo. Au urmat de atunci două remize și trei înfrângeri, dintre care ultimele două consecutive cu același scor, 1-2.

Caseta tehnică

FC Voluntari: J. Fernandez – C. Paz (Sigurjonsson 68), Matricardi, Armaş – Carnat, Raţă (A. Niţă 86), Crepulja, D. Andrei (R. Popescu 78), Aliji – Nemec, D. Florea (Dumiter 68). Antrenor: Ilie Poenaru.

FCU 1948: Gurău – R. Negru, Compagnucci, Lacroix, Mascarenhas – Vl. Achim, van Durmen – Sidibe (Baeten 64), Bauza (Asamoah 82), A. Chiţu – Blănuţă (Blidar 64). ANTRENOR: Giovanni Costantino

Cartonaşe galbene: Dumiter 80 / Compagnucci 27, van Durmen 45+2, Lacroix 81.

Arbitri: Florin Andrei  - Radu Ghinguleac, Vlad Bârleanu.



FCU 1948 a învins Voluntariul în deplasare