Liga 1

FCSB, noul lider al campionatului dupa o victorie chinuita cu Iasiul

Sursă foto: facebook.com/FCSBOfficial

Schimbare de lider in Liga 1 Betano dupa victoria pe care FCSB a obtinut-o, duminica seara, scor 1-0 (0-0), pe teren propriu, contra echipei CSM Poli Iasi. Asa am trait FCSB - CSM Poli Iasi.

Un meci cu numeroase ocazii de poarta, cu 13 cartonase galbene, un rosu si decis in cele din urma de o executie dintr-o faza fixa.

Budescu s-a dovedit inca o data jucatorul decisiv pentru FCSB, acesta marcand unicul gol al meciului de pe Arena Nationala cu un sut plasat din lovitura libera in minutul 72.

Iasiul a ramas in inferioritate numerica la faza care a precedat deschiderea scorului, dupa ce Cioinac a primit al doilea galben pentru proteste, o practica des intalnita in Liga 1.

Chiar si asa, iesenii s-au dovedit extrem de combativi in finalul meciului si au inghesuit-o serios pe FCSB in propria jumatate, stelistii apeland in cele mai multe din situatii la mingi respinse la voia intamplarii, practica total nepotrivita pentru o aspiranta la titlul de campioana.

Titularizat in dauna lui Gnohere, Alibec s-a zbatut mult, a avut trei mari sanse de gol, dar in cele din urma a sfarsit prin a fi apostrofat de intregul stadion.

Prima dintre ocazii a fost ratata in minutul 8 cand, dupa un corner, septarul stelist a reluat acrobatic in transversala.

Semnal de alarma pentru poarta lui Balgradean in minutul 33 la un contraatac al iesenilor patru contra doi. Bara s-a opus la sutul lui Cristea din alergare.

Partea secunda a inceput cu ocazii de ambele parti, Iasiul fiind echipa mai incisiva pe faza de atac.

Balgradean s-a opus golului in minutul 49 la sutul lui Platini din interiorul careului, dupa care Alibec nu l-a putut invinge pe Rusu cu un sut din prima pe coltul scurt.

In minutul 56 Balgradean s-a remarcat inca o data la executia lui Cioinac din afara careului, o minge respinsa in extremis peste transversala.

Minutele 64 si 65 l-au avut in prim plan pe Alibec, jucator care mai intai s-a dovedit egoist si a sutat pe langa poarta in detrimentul continuarii cu pasa pentru un coechipier, pentru ca mai apoi sa rateze incredibil singur cu portarul.

In cele din urma Alibec i-a lasat locul in teren lui Gnohere din minutul 77.

Iasiul a dominat-o pe FCSB in ultimele minute ale meciului, cand jucatorii Iasiului au cautat cu disperare egalarea, iar stelistii au respins de cele mai multe ori la intamplare in disperare de cauza.

Caseta tehnica

FCSB: Bălgrădean - R. Benzar, Planici, Momcilovici, J. Morais -  Nedelcu (Teixeira '46), Ov. Popescu - Man (Coman '71), Budescu, Fl. Tănase - Alibec (Gnohere '77). Antrenor: Nicolae Dică

CSM Poli Iaşi: Rusu - Bădic (Bosoi '29), Mihalache, Frăsinescu, Sin - Cioinac, Chelaru - Platini, Jo Santos (Kizito '80), Pedro Mendes (Qaka '46) - A. Cristea. Antrenor: Flavius Stoican

Cartonaşe galbene: Nedelcu '45, Teixeira '55, Popescu '66, Coman '74, Gnohere '90+5 / Mendes '4, Chelaru '17, Jo Santos '19, Cioinac '60, '69, Bosoi '69, Cristea '88

Cartonaş roşu: Cioinac '69

Meciul a fost arbitrat de Adrian Comănescu.

Standings provided by Sofascore LiveScore



FCSB, noul lider al campionatului dupa o victorie chinuita cu Iasiul