Rapid

Paul Iacob și-a prelungit contractul cu Rapid

Sursă foto: https://www.facebook.com/FCRapid1923oficial

Clubul din Grant a anunțat prelungirea contractului pentru fundașul Paul Iacob, jucător ajuns la Rapid în vara anului 2022.

Jucătorul în vârstă de 27 de ani a pus semnătura pentru un nou contract valabil până în anul 2026.

“Mă bucur mult că am semnat prelungirea contractului cu Rapid. Îmi doresc foarte mult să avem rezultate importante împreună şi să reuşim să câştigăm trofee.

”Sper ca la vară să putem sărbători câştigarea campionatului. Clubul a avut încredere în mine şi cred că acest contract arată că le-am răsplătit încrederea. Voi da în continuare tot ce am mai bun pentru a reuşi să ne îndeplinim obiectivele. Hai, Rapid!”, a fost mesajul lui Paul pentru site-ul oficial al clubului din Giulești.

Iacob a adunat 34 de meciuri și a marcat cinci goluri pentru Rapid.



Paul Iacob și-a prelungit contractul cu Rapid