Dinamo

Un fost stelist a donat pentru programul Doar Dinamo Bucuresti

Sursă foto: facebook.com/FCDinamoOfficial

Internationalul Nicolae Stanciu, jucator legitimat in prezent la Slavia Praga, se numara printre donatorii premium ai programului Doar Dinamo Bucuresti, prin care suporterii dinamovisti vor sa salveze clubul din Stefan cel Mare.

"Gestul lui faţă de Dinamo este prea nobil ca să rămână în anonimat, chiar dacă ştim că n-a făcut-o pentru a atrage atenţia. Este bine educat şi nu-i lipseşte modestia.

"Soarta a făcut să ne fie rival. I-am aplaudat golurile date pentru Naţională, iar acum aplaudăm gestul acesta parcă inspirat din povestea pascală, unde Cel răstignit se roagă pentru soldaţii care îl ţintuiesc în piroane.

"Ieri am vorbit cu Nicolae Stanciu şi l-am întrebat cu uimire şi recunoştinţă de ce a făcut asta. Pentru că fotbalul românesc nu-şi permite să piardă o echipă ca Dinamo.

"Gestul lui reprezintă şi un apel către tot ce înseamnă lumea fotbalului, indiferent de culori, apartenenţe, simpatii şi rivalităţi. RESPECT, STANCIULE!", au scris cei de la Peluza Catalin Hildan.



Un fost stelist a donat pentru programul Doar Dinamo Bucuresti