Dinamo

Stoican il lauda pe Bilinski: "O combinatie intre Danciulescu si Niculescu"

Flavius Stoican isi lauda noua achizitie, polonezul Kamil Bilinski, si spune ca acesta este o combinatie intre Ionel Danciulescu si Claudiu Niculescu, cei doi atacanti care au format la inceputul anilor 2000 celebrul cuplu N & D in Stefan cel Mare.

"Are viteza buna, loveste mingea cu ambele picioare, cred ca va fi o achizitie de bun augur pentru echipa noastra. Cred ca este o combinatie intre Ionel Danciulescu si Claudiu Niculescu. Acum sper sa vedem acest lucru si pe teren", a spus Stoican pentru Gazeta Sporturilor.

Bilinski este un atacant polonez in varsta de 26 de ani. A jucat in Lituania la echipa Zalgiris Vilnius, acolo unde a marcat pe banda rulanta, 27 de goluri din 32 de partide.

La acest moment nu este clara situatia jucatorului, daca vine liber de contract sau daca Dinamo va plati pentru acest transfer o suma ce se ridica la cateva sute de mii de euro.



Stoican il lauda pe Bilinski: "O combinatie intre Danciulescu si Niculescu"