Dinamo

Rotariu: "Este un rezultat corect. Steaua a ratat mult"

Dorin Rotariu, jucatorul care a marcat golul lui Dinamo in derby-ul cu Steaua, considera ca formatia din Stefan cel Mare a realizat o repriza a doua mai buna, dar ca pana la urma victoria rivalei din Ghencea nu poate fi contestata.

"A fost foarte greu. Puteam sa egalam pe final cand am pus presiune si am tinut de minge. Este un rezultat corect, nu este un rezultat mincinos. Steaua a ratat multe ocazii, au trimis in bara, au ratat cu singuri cu portarul si chiar cu poarta goala. Este altceva cand echipa are incredere si vine cu moralul din cupele europene", a declarat Rotariu la Digi Sport..

"Degeaba am facut o repriza buna daca nu am egalat sau nu am castigat. Speram sa castigam urmatoarele partide. Coregrafia suporterilor nostri a fost incredibila si m-a lasat cu gura deschisa. Le multumesc ca ne sustin cu atata drag", a mai spus mijlocasul dinamovist.

Steaua a invins Dinamo, cu 2-1, duminica seara, in etapa a 4-a din Liga 1. Latovlevici si Fai (autogol) au marcat pentru Steaua, in timp ce Rotariu a redus din diferenta in partea secunda. Acelasi Latovlevici a ratat o lovitura de la 11 metri la scorul de 2-1.



Rotariu: "Este un rezultat corect. Steaua a ratat mult"