Dinamo

Dusan Uhrin: “Trebuie sa pregatesc echipa pentru baraj. Acesta e obiectivul”

Sursă foto: https://www.facebook.com/FCDinamoOfficial/

Cehul Dusan Uhrin jr. si-a inceput cu stangul al treilea mandat pe banca lui Dinamo, dar spune ca obiectivul sau principal e sa pregateasca echipa pentru barajul de mentinere in Liga 1.

Desi mai sunt opt etape pana la finalul sezonul si practic destule puncte de pus in joc, antrenorul ceh se arata super realist cand vine vorba de situatia lui Dinamo din prezent.

"Trebuie sa pregatesc echipa pentru baraj, pentru ca acesta este obiectivul. Trebuie sa imbunatatim multe lucruri. Data trecuta, cand am salvat echipa, a fost o situatie mai grea ca acum, dar si acum este grea.

"Avem multi jucatori accidentati si sper sa revina. Eu sunt realist si spun ca trebuie sa vorbim de baraj, desi opt meciuri inseamna multe puncte. Fiecare meci este decisiv, impotriva celor de la Sepsi e decisiv, dupa aceea urmeaza 14 zile de pauza in care sa imbunatatim ceva, nu avem mult timp. Daca jucatorii nu sunt pregatiti, nu putem progresa”, spune Uhrin.

Acesta a vorbit si despre partida pierduta cu Rapid, scor 1-3, in prima etapa din playout.

"Am facut numeroase greseli individuale si e greu sa practici un fotbal bun cu asemenea greseli.

"In repriza a doua am inceput bine, cred ca am facut un joc bun in aceasta repriza, dar problema a fost ca nu am reusit sa marcam.

"E primul meci si trebuie sa imbunatatim multe lucruri. Nu vreau sa spun cine este vinovat, mai intai ca nu am vazut bine situatia, trebuie sa o revad si in plus o sa le spun jucatorilor personal, nu presei”, a comentat Uhrin esecul de la Mioveni.

O partida disputata fara spectatori in care toate golurile s-au marcat in prima jumatate de ora.



Dusan Uhrin: “Trebuie sa pregatesc echipa pentru baraj. Acesta e obiectivul”