Dinamo

Planul lui Dorinel Munteanu la Dinamo

Dorinel Munteanu a fost prezentat oficial în functia de antrenor principal al lui Dinamo, într-o conferinta de presa care a fost transmisa în direct de Onlinesport.ro. Cu aceasta ocazie, Dorinel a prezentat planul pe care îl are în Stefan cel Mare.

Munteanu a semnat un contract pe doi ani si jumatate si are ca obiectiv calificarea echipei în cupele europene.

El va fi ajutat de secunzii Yuksel Yesilova si Catalin Ciorman, iar saptamâna viitoare va mai fi adus un antrenor secund. Preparator fizic va ramâne Sensei Niculae, în timp ce în staff-ul medical nu se vor face modificari.

Înca de la începutul prezentarii, Dorinel Munteanu a tinut sa se dezica de trecutul stelist.

"E o zi foarte importanta, ma întorc la echipa care mi-a deschis drumul catre fotbalul din Vest si echipa nationala. Sunt foarte bucuros ca am luat aceasta decizie. Este o noua provocare în fotbalul românesc. Sunt convins ca voi aduce Dinamo unde a fost cu putin timp în urma. N-am venit sa vând iluzii, am venit sa investesc toata priceperea mea la aceasta echipa. Niciodata n-am putut sa uit prima echipa care m-a lansat în fotbalul mare. Echipa care m-a lansat nu se uita! Steaua nu a fost niciodata ceva aparte pentru mine. Lumea uita ca eu am câstigat meciuri cu Steaua, ca am luat trofee împotriva lor. Trecutul stelist nu ma împiedica sa fac treaba", a spus Dorinel Munteanu.

Apoi, Dorinel Munteanu a explicat care vor fi primii pasi pe care îi va face la Dinamo.

"Consider ca Dinamo are un lot valoros si trebuie sa obtin maximum din ce avem la dispozitie. Abia apoi vom discuta transferurile. În primul rând îmi doresc sa le redau încrederea jucatorilor. Asta este un punct vulnerabil în momentul de fata. Nu umblu cu jumatati de masura, nu sunt interesante pentru mine. În iarna vom evalua si vom vedea ce trebuie sa aducem la echipa", a explicat Munteanu.

De asemenea, Dorinel a anuntat ca va apela foarte des si la sfaturile lui Cornel Dinu. "Voi colabora cu Cornel Dinu pentru ca am nevoie de oameni valorosi în jurul echipei. Trebuie sa facem tot posibilul sa ajutam Dinamo", a subliniat el.

Noul antrenor al lui Dinamo a mentionat ca nu se gândeste la titlu, dar a facut un apel la conducere pentru a rezolva problemele financiare.

"Nu vreau sa discut despre câstigarea campionatului. De astazi începe urmarirea pas cu pas a echipelor din fata noastra. Vom vedea apoi unde ne vom afla. Ne-am pus de acord ca actionarii trebuie sa ne sustina fara niciun fel de problema", a mentionat Munteanu.

Prezent la conferinta de presa, actionarul Ionut Negoita a explicat motivul alegerii lui Dorinel Munteanu.

"Despartirea de Bonetti a fost amiabila, am gasit punctul comun. Cine stie, peste un timp mai putem colabora. L-am ales pe Dorinel pentru ca apreciez CV-ul, dar si pentru ca a facut performante ca jucator", a conchis Negoita.

Conferinta a fost LIVE pe Onlinesport.ro:

13:28 - Dorinel: "Cu totii ne vom ocupa de pregatirea fizica. Una din calitatile echipelor pe care le conduc este pregatirea fizica. Baietii nu trebuie sa fie speriati, dar trebuie sa alerge"

13:24 - Dorinel: "Ne-am pus de acord ca actionarii trebuie sa ne sustina fara niciun fel de problema"

13:23 - Dorinel: "Nu vreau sa discut despre castigarea campionatului. De astazi incepe urmarirea pas cu pas a echipelor din fata noastra. Vom vedea apoi unde ne vom afla"

13:22 - Dorinel: "La Dinamo va fi un nou inceput. Nu vorbesc despre intinerire in acest moment. Ne concentram doar pe cele sase meciuri"

13:21 - Dorinel: "Voi colabora cu Cornel Dinu pentru ca am nevoie de oameni valorosi in jurul echipei. Trebuie sa facem tot posibilul sa ajutam Dinamo"

13:19 - Negoita: "Despartirea de Bonetti a fost amiabila, am gasit punctul comun. Cine stie, peste un timp mai putem colabora. L-am ales pe Dorinel pentru ca apreciez CV-ul, dar si pentru ca a facut performante ca jucator"

13:18 - Dorinel: "Sunt convins ca suporterii vor aprecia munca pe care o voi face incepand de astazi la Dinamo. Chiar daca nu ma iubesc pe mine, imi doresc sa sustina echipa pentru ca trece printr-un moment mai dificil. Sunt convins ca fanii vor fi bucurosi de ceea ce vor vedea la Dinamo"

13:17 - Dorinel: "Steaua nu a fost niciodata ceva aparte pentru mine. Lumea uita ca eu am castigat meciuri cu Steaua, ca am luat trofee impotriva lor. Trecutul stelist nu ma impiedica sa fac treaba"

13:15 - Dorinel: "Niciodata n-am putut sa uit prima echipa care m-a lansat in fotbalul mare. Echipa care m-a lansat nu se uita!"

13:14 - Dorinel: "Nu umblu cu jumatati de masura, nu sunt interesante pentru mine. In iarna vom evalua si vom vedea ce trebuie sa aducem la echipa"

13:13 - Dorinel: "In primul rand imi doresc sa le redau increderea jucatorilor. Asta este un punct vulnerabil in momentul de fata"

13:12 - Dorinel: "Consider ca Dinamo are un lot valoros si trebuie sa obtin maximum din ce avem la dispozitie. Abia apoi vom discuta transferurile"

13:11 - Dorinel: "E o zi foarte importanta, ma intorc la echipa care mi-a deschis drumul catre fotbalul din Vest si echipa nationala. Sunt foarte bucuros ca am luat aceasta decizie. Este o noua provocare in fotbalul romanesc. Sunt convins ca voi aduce Dinamo unde a fost cu putin timp in urma. N-am venit sa vand iluzii, am venit sa investesc toata priceperea mea la aceasta echipa"



Planul lui Dorinel Munteanu la Dinamo