Liga 1

Amenda uriasa primita de Bancu si Craiova pentru rasism

Sursă foto: https://www.facebook.com/UCVOficial

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) a impartit amenzi usturatoare in cazul acuzatiilor de rasism aduse de olandezul Bradley de Nooijer fundasului Nicusor Bancu de la Universitatea Craiova.

Jucatorul de nationala Romaniei va plati 10.000 de lei, aceeasi suma fiind suportata si de clubul Universitatea Craiova ”pentru atitudinea pasiva” in acest caz.

De Nooijer a sustinut ca in timpul meciului de la Craiova a fost jignit de Bancu cu apelative rasiste.

Bancu s-a facut dupa meci ca ploua la acuzatia de rasism, desi nu a negat ca ar fi existat un conflict cu jucatorul de la Viitorul aparat de secundul Catalin Anghel, iar cazul a fost repede trecut cu vederea.

CNCD s-a sesizat din oficiu si a decis pedepsirea celor aratati cu degetul, jucatorul Bancu si clubul craiovean.

Incidentul amendat de CNCD a avut loc pe 30 septembrie, in etapa a 11-a, Craiova impunandu-se in fata celor de la Viitorul, cu 3-1.



Amenda uriasa primita de Bancu si Craiova pentru rasism