Fotbal International

Qatar își apară titlul la Cupa Asiei după o finală în care a primit trei penalty-uri

Sursă foto: https://twitter.com/afcasiancup/

Trei penalty-uri au primit cei din Qatar în finala cu Iordania câștigată la Doha, cu 3-1.

Akram Afif a marcat cele trei goluri ale Qatarului, în minutele 22, 73 și 90+5, de fiecare dată din lovituri de la 11 metri.

Iordania, echipă aflată pentru prima dată în finala Cupei Asiei, restabilise egalitatea la 1-1 prin golul înscris de Yazan Al Naimat, în minutul 67.

Afif a încheiat în topul ierarhiei marcatorilor la Cupa Asiei, cu opt goluri.

La finala disputată pe Lusail Stadium, locul care a găzduit și ultimul act al Cupei Mondiale din 2022, au asistat 86.492 de spectatori.

Medaliile de argint pentru învinși au fost acordate de Hussein, prințul moștenitor al Iordaniei.

Qatar e prima țară după Japonia în 2004 care își apără titlul la Cupa Asiei. La finala din 2019, Qatar s-a impus cu 3-1 în fața Japoniei.

Ediția viitoare va fi găzduită de Arabia Saudită, în 2027, ca o pregătire pentru Cupa Mondială din 2030.



Qatar își apară titlul la Cupa Asiei după o finală în care a primit trei penalty-uri