Fotbal International

Jose Mourinho a refuzat naționala Angliei

Sursă foto: https://twitter.com/FootballTalkHQ

Tehnicianul portughez Jose Mourinho spune că a avut pe masă o ofertă din partea Federației Engleze (FA).

Mourinho are timp de amintiri și într-un interviu acordat pentru podcastul găzduit de fostul jucător Rio Ferdinand ”The Special One” a declarat că a avut la un moment dat o ofertă pentru preluarea naționalei Angliei.

”Am refuzat mari oportunități de-a lungul timpului. Prima a fost foarte greu de refuzat pentru că a fost naționala Portugaliei. Aș fi putut fi antrenorul naționalei, de asemenea al vostru”, a spus Mourinho spre surprinderea lui Ferdinand.

”Nu cred”, a reacționat Rio Ferdinand.

”Da, l-am avut acolo, pe masă. N-am acceptat pentru că...Am dat totul. Mi-am dat inima. Am dat chiar și opțiuni care ar putea fi considerate nu prea deștepte dintr-un punct de vedere profesional”, a continuat Mourinho, anunță Daily Star.

În vârstă de 61 de ani, Jose Mourinho este în prezent liber de contract, după ce a fost concediat de AS Roma și a declinat oferta unui club din prima ligă a Arabiei Saudite.

 


Jose Mourinho a refuzat naționala Angliei