Fotbal International

Istvan Kovacs, rezerva si la Cupa Mondiala a Cluburilor

Sursă foto: https://twitter.com/AtKoraMaroc/

Competitia va debuta, mirecuri seara, cu meciul Al Ahly – Auckland City (21:00), partida la care arbitrul roman Istvan Kovacs va fi rezerva.

In varsta de 38 de ani, Istvan Kovacs a participat si la Cupa Mondiala din Qatar, unde a fost rezerva in opt meciuri.

Apoi, a fost invitat sa arbitreze la Cupa Natiunilor din Golf, unde a “fluierat” chiar finala dintre Irak si Oman.

Pentru primul meci la Cupa Mondiala a Cluburilor din Maroc FIFA l-a preferat pe chinezul Ning Ma, acesta fiind ajutat la cele doua linii de doi conationali.

Programul complet la Cupa Mondiala a Cluburilor

In primul tur, la 1 februarie, se vor intalni Al Ahly (finalista Ligii Campionilor Africii) si Auckland City (campioana Oceaniei).

Apoi, pe 4 februarie, invingatoarea acestui prim meci o va intalni pe Seattle Saunders, prima echipa americana care va evolua la Cupa Mondiala a Cluburilor, dupa ce a castigat Liga Campionilor din zona CONCACAF.

Intr-un alt meci din runda secunda, Wydad Casablanca (castigatoarea Ligii Campionilor Africii) o va intalni pe Al Hilal (formatie nominalizata de confederatia asiatica).

Semifinalele aduc intrarea in competitie a marilor favorite: Real Madrid si Flamengo.

Pe 7 februarie, Flamengo o va intalni pe castigatoarea meciului Wydad Casablanca - Al Hilal, pentru ca o zi mai tarziu Real Madrid sa joace cu invingatoarea disputei dintre Seattle Sounders - Al Ahly/Auckland City.

Finalele se vor disputa in 11 februarie.



Istvan Kovacs, rezerva si la Cupa Mondiala a Cluburilor