Fotbal International

Barcelona a zdrobit Real Madrid într-un amical în State

Sursă foto: https://twitter.com/FCBarcelona_es/

Marile rivale spaniole FC Barcelona și Real Madrid au pus-o de un El Clasico peste mări, în turneul nord-american.

Echipa catalană s-a impus de o manieră categorică, cu scorul de 3-0.

Pentru formația pregătită de Xavi au marcat Ousmane Dembélé (14), Fermín López, (84) şi Ferrán Torres (90).

Real Madrid a aratat o lovitură de la 11 metri în prima repriză prin Vinicius Junior, șutul acestuia lovind violent transversala.

În total, potrivit statisticilor partidei la care au asistat 82.026 de spectatori, cei de la Real Madrid au trimis de cinci ori mingea în bară.

Partida s-a disputat pe arena AT&T din Arlington, stadionul pe care evoluează echipa Dallas Cowboys în NFL pe teren propriu.

La meciul dintre Barcelona și Real Madrid a fost stabilit un nou record de spectatori pentru o partidă de fotbal sau soccer, cum îi spun americanii.

 


Barcelona a zdrobit Real Madrid într-un amical în State