Fotbal International

Andrey Shevchenko a ajuns președintele Federației de Fotbal din Ucraina

Sursă foto: https://twitter.com/acmilan/

Fostul mare internațional Andrey Shevchenko a fost votat în unanimitate în postul de președinte al Federației Ucrainene de Fotbal.

Andrey Shevchenko (47 ani) a fost singurul candidat înscris în cursa pentru postul de președinte al Federației de Fotbal, acesta primind 93 de voturi din partea celor prezenți la Adunarea Generală de la Kiev.

Alegerea lui Shevchenko este privită cu mare încredere, acesta având misiunea de a gestiona fotbalul ucrainean în condițiile dificile ale războiului dus contra Rusiei invadatoare.

”Am o mare responsabilitate în față. Trebui să avem grijă pentru a permite dezvoltarea fotbalului din Ucraina în condițiile războiului. Trebuie să pregătim echipa națională, echipa olimpică, echipa de futsal și pe cea de fotbal feminin”, a declarat Shevchenko într-o conferință de presă.

Printre primele măsuri din mandatul său, Shevchenko a dispus realizarea unui audit, acesta promițând transparență totală la Federație.

Shevchenko a fost ales pentru un mandat pe cinci ani.

Ucraina are încă șanse de a evolua la EURO 2024, fiind implicată în barajele din Liga Națiunilor.

Pe 21 martie echipa Ucrainei se va deplasa în Bosnia-Herțegovina. Cine câștigă acest meci va juca finala pentru calificare cu învingătoarea meciului Israel-Islanda.

Echipa calificată din această rută va ajunge în grupa României la Campionatul European, unde mai sunt Belgia și Slovacia.



Andrey Shevchenko a ajuns președintele Federației de Fotbal din Ucraina