Echipa Nationala

Totul despre Romania - Germania. Au un lot de zece ori mai valoros comparativ cu al nostru

Sursă foto: https://www.facebook.com/NationalaRomanieiOfficial

Nationala de fotbal a Romaniei continua parcursul in preliminariile Cupei Mondiale din 2022 cu un meci soc pe teren propriu in fata Germaniei, o echipa care nu mai are nevoie de prea multe prezentari. Meciul Romania - Germania va fi LIVETEXT pe onlinesport.ro (21:45).

Romania are o cota de 10.50 la victorie

Fosta campioana mondiala si europeana vine la Bucuresti din postura de prima clasata in Grupa J, dupa 3-0 pe teren propriu in primul meci cu Islanda.

Masinaria de fotbal condusa pentru ultima campanie preliminara de Joachim Low porneste ca mare favorita in disputa cu nationala Romaniei.

Tricolorii au obtinut de asemenea victoria in prima etapa, 3-2 pe teren propriu cu Macedonia de Nord. Un meci in care am avut 2-0, dar ne-am vazut egalati in trei minute de “blackout”, cum a numit selectionerul Mirel Radoi perioada slaba din jocul echipei noastre.

“Speram sa fim mai mult decat un sparring partner pentru Germania”, a spus Radoi in prefata disputei cu Germania.

Un adversar care ne respecta, cel putin din declaratiile lui Low.

“Romania este o echipa diferita ca stil fata de Islanda. Joaca mai mult pe atac. A marcat 12 goluri in ultimele sale patru jocuri.

“Defensiva noastra se va confrunta cu o provocare diferita. Romania are multi jucatori dotati tehnici, care tin mingea la picior. Am fost impresionat de mijlocul echipei Romaniei. Sunt foarte periculosi in fata si au marci calitati ofensive”, a spus Low in conferinta de presa sustinuta la Bucuresti.

Germania are un lot cotat la 929.5 milioane de euro, conform Transfermarkt, in timp ce lotul Romaniei are o valoare de zece ori mai scazuta.

“Speram sa stam cat mai sus cu apararea. In momentul de fata ne dorim sa marcam un gol mai mult decat adversarul, nu neaparat sa terminam la egalitate”, a mai spus Radoi.

Intalniri directe

Ultima oara cele doua echipe s-au intalnit intr-un amical, in 2007, castigat de Germania pe teren propriu, cu 3-1, dupa ce Romania deschisese scorul.

La nivel oficial am remizat ultima oara cu Germania pe 12 iunie 2000, la EURO 2000, cand Moldovan a deschis scorul pentru Romania in minutul 5. Egalarea a fost adusa de Scholl.

In total au fost 13 intalniri, o istorie care incepe in 25 august 1935 cu un amical castigat de Germania, scor 4-2.

Romania a invins de doua ori Germania si a remizat in alte trei meciuri.

Cele doua victorii au fost obtinut in 22 noiembrie 1967 (1-0 la Bucuresti pe “23 August” intr-un amical) si in 28 aprilie 2004 (5-1 la Bucuresti, pe Giulesti, de asemenea intr-un amical).

Partida va fi arbitrata de Clement Turpin din Franta.



Totul despre Romania - Germania. Au un lot de zece ori mai valoros comparativ cu al nostru