Fotbal

Dănuț Lupu a obținut eliberarea din închisoare

Sursă foto: https://www.facebook.com/wesport.ro

Fostul internațional român Dănuț Lupu a fost încarcerat în octombrie 2023 într-un dosar în care a fost găsit vinovat pentru conducerea unui autovehicul fără să aibă permis.

Dănuț Lupu avea de ispășit o pedeapsă de șapte luni și zece zile.

Cererea acestuia de eliberare condiționată a fost admisă de Judecătoria Sectorului 5, care a dat următoarea hotărâre:

“Soluţia pe scurt: În baza art. 587 Cod procedură penală şi art. 95 din Legea nr. 254/2013, admite propunerea de liberare condiţionată formulată cu privire la persoana condamnată LUPU DĂNUŢ. În baza art. 100 Cod penal, dispune liberarea condiţionată a persoanei condamnate de sub puterea m.e.p.î. nr. 134/2023 emis în baza st. pen. nr. 79/2023 a Judecătoriei Cornetu, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 7 luni şi 10 zile închisoare, dacă nu este arestat în altă cauză. Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi 17.05.2024 constituie termen de supraveghere. Atrage atenţia petentului condamnat asupra prev. art. 104 Cod penal, respectiv posibilitatea revocării liberării condiţionate, în cazul în care va mai comite noi infracţiuni. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Ia act că a fost asistat juridic de apărător ales”.

Decizia de joi nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.



Dănuț Lupu a obținut eliberarea din închisoare