Snooker

Judd Trump, primul semifinalist la European Masters dupa o victorie categorica in fata lui John Higgins

Englezul Judd Trump s-a calificat spectaculos in semifinalele turneului European Masters de la Bucuresti, primul turneu de puncte gazduit de tara noastra in aceasta saptamana la Circul Globus.

Trump l-a invins pe cvadruplul campion mondial John Higgins, cu 4-0, la capatul unui meci rapid in care tanarul jucator din Bristol a dominat disputa autoritar.

Supranumit "Asul din Pachet", Trump i-a luat primul frame lui Higgins dupa un break de 42 de puncte, inca de la primele lovituri "Vrajitorul din Wishaw" aratand ca nu se afla in cea mai buna zi a lui.

La fel de repede s-a facut 2-0 pe tabela, dupa care Higgins s-a agatat de frame-ul trei pentru a recupera din dezechilibrul de pe tabela.

Trump a avut prima sansa la castigare frame-ului, insa a ratat o rosie la buzunarul superior drept si l-a invitat astfel pe Higgins la masa. Scotianul a reusit snooker-ul in spatele bilei maro, dar si-a incheiat rapid break-ul dupa doar 16 puncte in urma unei ratari la buzunarul de mijloc.

Ratarea nu l-a ocolit nici pe Trump, acesta lasand neagra in apropierea buzunarului superior stang la 50-17 pe tabela. A urmat un schimb intens de lovituri de siguranta cu doua rosii ramase pe masa, iar Trump a ratat primul.

Englezul a avut insa sansa dupa ce a ratat bila galbena si l-a lasat pe Higgins intr-un snooker dificil.

A urmat o alta batalie intensa la bila maro, cu Higgins avand nevoie de snooker la 25 diferenta cu 22 puncte disponibile pe masa. Scotianul a cedat primul si frame-ul i-a revenit lui Trump.

Frame-ul patru a debutat cu mai multe lovituri de siguranta reusite de cei doi in spatele bilei negre. Higgins a ratat primul o rosie la mijloc si de acolo Trump si-a dezvoltat break-ul castigator de 105 puncte.

In semifinale Trump il va intalni pe invingatorul dintre Mark Selby si Alfie Burden.



Judd Trump, primul semifinalist la European Masters dupa o victorie categorica in fata lui John Higgins